Rușinos. PNL minte în comunicarea publică. Ascunde incompetența lui Alin Nica în spatele proiectelor lui PSDobra

Proiecte de-ale lui Nicolae Robu îi sunt atribuite lui Cosmin Tabără, iar proiecte de-ale lui Călin Dobra îi sunt atribuite lui Alin Nica.

PNL Timiș a promovat, ieri, 28 decembrie 2021, pe pagina de Facebook, o postarea prin care susține mincinos că unele proiecte de la nivelul Primăriei Timișoara și Consiliului Județean au fost inițiate de membri ai acestui partid.

Manipularea de joasă factură vine ca urmare a incompetenței administrative a echipei liberale, în frunte cu Alin Nica, care după mai mult de un an nu are niciun proiect propriu major în implementare. ZERO.

Incompetența conducerii Consiliului Județean a fost chiar denunțată într-un gest curajos și salutar, de către liderul grupului USR din CJ Timiș, Raul Olajos, deoarece alții, mai abilitați, tac și fac pacte pe sub mese. Acesta spunea că “până la 30.09.2021 avem o execuție DEZASTRUOASĂ a bugetului de dezvoltare“. Articolul poate fi citit aici.

Așa că peneliștii s-au gândit să fure munca altora. Probabil din obișnuință.

“În retrospectivă, anul 2021 a fost un an plin și avem dovada că suntem în direcția bună. De exemplu, în acest an, colegii noștri din Timiș au reușit să demareze multe proiecte pentru bunăstarea comunității. Iată doar câteva“, se arată în postarea preluată de PNL Timiș.

Mai jos demontăm toate minciunile promovate în spațiul public de către PNL Timiș, dar mai grav este că asemenea neadevăruri sunt promovate chiar și la nivel național pe pagina oficială a PNL.

Astfel, una dintre susținerile mincinoase ale PNL este că “pe lista proiectelor, liberalul Alin Nica a adăugat extinderea și modernizarea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Timișoara – o investiție de peste 12 milioane lei, din fonduri europene“.

Adevărul este că proiectul aparține administrației PSDobra, iar contractul de proiectare și execuție a fost semnat încă din 2019. Detalii aici.

Un alt proiect atribuit mincinos este Stadionul Lego: “Un alt proiect este stadionul pe structură metalică al Timișoarei. Noul stadion va avea minimum 9.000 de locuri, iar lucrările sunt estimate să coste cca. 87 milioane de lei. Proiectul este promovat de viceprimarul liberal al Timișoarei, Cosmin Tabără“.

Adevărul este că proiectul aparține lui Nicolae Robu, chiar recent existând o dispută publică pe această temă între cei doi. Detalii aici.

Totodată, PNL Timiș, susține că “o nouă maternitate pentru Timișoara. Investiția se ridică la peste 50 milioane lei, finanțarea fiind asigurată printr-un proiect european din programul Interreg România-Ungaria“.

Adevărul este că proiectul aparține tot administrației PSDobra, fiind tot din 2019 și este de notorietate competiția declanșată de acest proiect cu Nicolae Robu, care își dorea o altă maternitate în oraș. Detalii aici.

Un alt proiect asumat de către PNL Timiș ca fiind propriu este “Reabilitarea Conacului Mocioni este un proiect derulat de Consiliul Județean Timiș și are o valoare totală de aproape 17 milioane lei. Valoarea finanțării nerambursabile este de peste 9,5 milioane lei“.

Adevărul este că proiectul aparține tot administrației PSDobra, fiind inițiativa fostului președinte al CJ Timiș. Detalii aici.

Ultimul proiect promovat ca fiind liberal este “Centrul de legume și fructe de la Tomnatic – este primul de acest fel din Timiș, realizat de o instituție publică. Reprezintă o investiție de 4,5 milioane de euro.Timiș, în direcția bună!“

Adevărul este că proiectul aparține tot administrației PSDobra, iar contractul cu firma câștigătoare a execuției a fost semnat cu câteva zile înainte ca fostul președinte Călin Dobra să preda mandatul lui Alin Nica, care după un an nu a reușit să de-a drumul la lucruri.

Așadar niciunul dintre proiectele promovate de PNL Timiș nu aparține gândirii administrative a liberalilor conduși de Alin Nica și Dănuț Groza. Cifrele sunt chiar grăitoare. Execuția bugetară a CJ Timiș în primele 9 luni a fost la secțiunea de dezvoltare de doar 22%.

Screenshot
Screenshot

Recomandările noastre

Cele mai citite articole