Primarul din Sânnicolau Mare, Dănuț Groza, exclus din PNL și apropiat al PSD își atacă foștii colegi de partid: să facă un gest firesc și onorabil și să demisioneze

Primarul din Sânnicolau Mare, exclus din PNL și apropiat actualmente de PSD, Dănuț Groza, a ieșit la rampă pentru a ataca conducerea județeană a PNL Timiș.

Culmea este că Dănuț Groza a postat un mesaj pe pagina de Facebook a PNL Sânnicolau Mare, ceea ce înseamnă că nu predat pagina la excluderea sa din partid.

Rezultat dezastruos obținut de Crin Antonescu la Sânnicolau Mare este rezultatul politicii catastrofale dusă de ”interimarii” lui Ioana Lungu și de șefii PNL Timiș, în frunte cu deputatul Marilen Pirtea și senatorul absent Vasile Blaga. Ne-au exclus din partid, pe mine și pe toți consilierii aflați pe lista PNL, fără vreun motiv. Așa cum știți, am contestat deciziile aberante și încă mai așteptăm răspunsul la contestații. Din păcate, situația confuză și condițiile date ne-au împiedicat să facem mai mult în campania electorală. Rezultatul s-a văzut duminică seara. Mă întreb unde au fost în ultima lună interimarii liberali și ce campanie au făcut? Unde a fost Marilen Pirtea și a făcut el pentru a obține un scor favorabil lui Crin Antonescu? Unde a fost profitorul politic Vasile Blaga, cel care s-a văzut anul trecut cu sacii în căruță după care a dispărut la București. Dragi colegi, noi am demonstrat că suntem o echipă muncitoare și serioasă, sunt sigur că vom lucra împreună indiferent de vremuri. Dar cred că ar fi momentul ca interimarii de la PNL Sânnicolau Mare și cei de la conducerea PNL Timiș să facă un gest firesc și onorabil și să demisioneze. Nu vrem să le luăm locul pentru că noi avem alt drum de urmat: slujirea intereselor locuitorilor din Sânnicolau Mare. Rămânem uniți și mergem mai departe alături de cei care doresc cu adevărat dezvoltarea orașului nostru“, a explicat Dănuț Groza, primarul orașului Sânnicolau Mare.

La Sânnicolau Mare pe 4 mai în primul tur al alegerilor prezidențiale s-au înregistrat următoarele rezultate:

1. George Simion – 2143 de voturi;

2. Nicușor Dan – 920 de voturi;

3. Crin Antonescu – 737 de voturi;

4. Victor Ponta – 525 de voturi;

5. Elena Lasconi – 231 de voturi.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole