Primarii din Lugoj și Buziaș solicită demisia conducerii PNL Timiș. Dănuț Groza: nici vorbă

Scandalul din PNL Timiș este departe de a se fi încheiat.

Primarul din Lugoj, Claudiu Buciu, a solicitat conducerii centrale a PNL să trateze responsabil Timișul și să suspende din funcții actuala conducere a PNL Timiș.

La rândul său, primarul din Buziaș, Sorin Munteanu, a spus că cineva trebuie să răspundă pentru ce s-a întâmplat astăzi și a indicat că principalul organizator a fost primarul din Sânnciolau Mare, Dănuţ Groza, care trebuie să plece.

 Dănuț Groza a răspuns, într-o conferință de presă, celor care îl contestă.

“Nici vorbă să îmi dau demisia, pentru că am organizat foarte bine alegerile, am respectat statutul, ne-am asumat acest lucru, cei care au instigat nu aduceau 100-200 de oameni la ușă nu se întâmpla nimic. Cred că aceia ar trebui să își dea demisia din partid. Noi am organizat alegerile, am avut tot pregătiți ca alegerile să se desfășoare. Demisia trebuie să și-o dea sau noi să decidem excluderea celor care au adus o pată neagră pe obrazul partidului”, a declarat Dănuț Groza.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole