Primăria Timișoara: am depus deja 16 proiecte noi pe fonduri europene – în valoare de 220 de milioane de lei

Timișoara este un oraș aflat într-o continuă dezvoltare, iar investițiile de care are nevoie nu pot fi acoperite integral din bugetul local.

Astfel, primăria pregătește baza prin care să acceseze în permanență surse extrabugetare, în mod special fonduri nerambursabile.

Una dintre obligațiile legale și un document necesar pentru obținerea acestor finanțări este Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU).

În prezent, 69 de proiecte au fost implementate sau se află în implementare de către municipiul Timișoara (în calitate de lider sau partener) pe exercițiul financiar 2014-2020, care se încheie la 31 decembrie 2023. Totodată, au fost depuse proiecte pe PNRR, iar pe lângă acestea, Primăria Timișoara pregătește terenul pentru atragerea de noi finanțări europene în perioada 2021-2027. Astfel, a fost lansată procedura de achiziție pentru „Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană a Municipiului Timișoara și a Zonei urbane funcționale pentru perioada de programare 2021-2027”.

Timișoara este considerată a fi cel mai important pol de creștere în zona Banatului. În același timp, municipiul Timișoara și localitățile învecinate au dezvoltat relații complexe ce acoperă o multitudine de teme de interes comun: transport public, locuri de muncă, aprovizionare cu produse agricole etc. Polul de creștere Timișoara este format din 21 de localități, care au aderat din proprie voință la această structură, astfel încât să dezvolte împreună proiecte benefice pentru Timișoara și pentru localitățile lor, iar Strategia trebuie să includă date referitoare la Polul de Creștere“, a declarat primarul Dominic Fritz.

Viitoarea Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) a Polului de Creștere Timișoara pentru perioada 2021-2027 este un document, care presupune mai multe etape pentru elaborare, inclusiv audit-uri, analize, stabilire de obiective, programe, stabilirea de date referitoare la măsuri și la managementul implementării Strategiei.

Prezentarea metodologiei de elaborare a Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană 2021-2027 a Polului de Creștere Timișoara, primul eveniment public al proiectului, a avut loc online în 4 februarie 2021, de la ora 14, și a fost transmisă live pe pagina de Facebook pentru toți cei interesați. La eveniment au participat peste 80 de persoane, fiind invitați reprezentanți ai autorităților publice locale (primării, consiliul județean), mediului de afaceri, mediului academic, societății civile.

Metodologia de elaborare a SIDU 2021-2027 a fost proiectată ca metodologie și consultare publică cu sprijinul mai multor experți, alături de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Polul de Creștere Timișoara și împreună cu o serie de parteneri.

SIDU este fundamentul pentru deciziile de alocare a  resurselor disponibile, iar acuratețea și actualitatea datelor sunt esențiale în stabilirea și ajustarea obiectivelor, a măsurilor și alocărilor financiare, a proiectelor care vor fi depuse spre finanțare, deoarece Strategia va cuprinde și o listă de proiecte, cu obiective, valori estimate și surse de finanțare.

Valoarea estimată a contractului este de 270.000 lei fără TVA. Durata de realizare este de 6 luni.

Termenul de depunere a ofertelor este 29.09.2022.

Este o perioadă în care accesarea fondurilor europene este o prioritate, iar Primăria Timișoara a depus deja 16 proiecte noi în vederea accesării fondurilor europene nerambursabile, în perioada octombrie 2020- 15 iulie 2022, în valoare totală de 220 de milioane de lei. În perioada următoare vor fi depuse mai multe proiecte pentru a primi finanțare nerambursabilă.               

Recomandările noastre

Cele mai citite articole