Timișoara: parcarea multietajată din Cetate face un nou pas în procedura de aprobare – PUZ-ul merge mai departe fără aviz de mediu

Parcare multietajată în Cetate, la Timișoara. PUZ-ul a fost adoptat fără aviz de mediu

Proiectul parcării multietajate din zona Cetate, Timișoara, a trecut de etapa de încadrare, autoritățile stabilind că PUZ-ul poate fi adoptat fără aviz de mediu.

Proiectul parcării multietajate din cartierul Cetate a mai făcut un pas în procedura de aprobare. Municipalitatea a anunțat că Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru investiția „Parcare multinivel Cetate” poate fi adoptat fără aviz de mediu.

Potrivit anunțului publicat de autorități, în cadrul procedurii de reglementare prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1076/2004, a fost emisă decizia etapei de încadrare prin care s-a stabilit că planul nu necesită evaluare de mediu.

PUZ-ul vizează realizarea unei parcări multietajate în municipiul Timișoara, pe terenul identificat prin CF 438513 și nr. cadastral 438513, în zona Cetate.

Persoanele interesate pot transmite propuneri de reconsiderare a deciziei în termen de 10 zile calendaristice de la publicarea anunțului. Acestea trebuie depuse în scris la sediul Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate – Direcția Județeană de Mediu Timiș, situat pe Bulevardul Liviu Rebreanu nr. 18-18A din Timișoara.

Adoptarea PUZ-ului fără aviz de mediu reprezintă o etapă administrativă în procesul de aprobare a investiției, urmând ca proiectul să parcurgă și celelalte proceduri necesare înainte de demararea lucrărilor.

Timișoara: comercianții de produse specifice zilei de 1 martie au la dispoziție 24 de locații în care își pot vinde marfa – taxa de autorizare este de 83 de lei la care se adaugă taxa de ocupare a domeniului public de 3 lei mp/zi pentru Piaţa Victoriei, Piaţa Libertăţii, Ceas Floral, str. Mărăşeşti, Parcul Copiilor

Ca în fiecare an, în apropierea zilei de 1 martie, toţi cei interesaţi de activităţi comerciale ocazionale (mărţişoare, felicitări, miniaturi reprezentative) trebuie să transmită o solicitare la Primăria Municipiului Timișoara,…

Recomandările noastre