Primarul Timișoarei a semnat contractul de execuție pentru construirea unui nou corp de clădire cu etaj la Școala Gimnazială nr. 13, de pe strada Musicescu nr. 14.
Investiția în noua clădire se ridică la aproape 2,7 milioane de lei, fără TVA, finanțarea provenind din fonduri europene nerambursabile. Executant: Conpep Drag SRL. Durata va fi de 24 de luni.
Clădirea nouă va avea o zonă cu spații de învăţământ şi o zonă cu sală de sport şi spaţii adiacente acesteia. Astfel, la parter vor fi construite 3 săli de clasă și o sală de sport cu suprafața de 164 mp. Tot la parter vor fi amenajate grupuri sanitare și va fi instalată o centrală pentru detecția incendiilor.
La etaj vor fi amenajate alte 4 noi săli de clasă, o tribună și grupuri sanitare.
„Anul acesta am alocat un buget record pentru Educație. Peste 123 de milioane de lei vor fi investiți în proiecte aflate deja în lucru, dar și în proiecte noi, cum este și acest nou corp de clădire de la Școala Gimnazială nr. 13. Infrastructura educațională, din păcate, încă are mult de recuperat până vom ajunge la un nivel acceptabil pentru un oraș cu pretenții ca Timișoara, dar, profitând la maximum de fondurile europene și naționale puse la dispoziție, vom reuși să recuperăm decalajul produs de anii în care grădinițele, școlile și liceele din oraș nu au beneficiat de investițiile pe care le meritau”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
Beneficiarii acestui proiect sunt cei 613 elevi care studiază în acest moment la Școala Gimnazială nr. 13, dar și copiii din zona Freidorf, care vor avea acces la o infrastructură educațională modernă.