Prima platformă dedicată pacienților cu boli pulmonare, în premieră în România – Pneumocontrol

Creșterea numărului pacienților cu boli pulmonare, dezvoltarea unor forme atipice, mult mai agresive, ale unor afecțiuni ale aparatului respirator, apariția unor site-uri care oferă informații false sau trunchiate sunt doar câteva dintre elementele care au făcut necesară realizarea, în premieră în România, a unei asemenea platforme de educare și conștientizare a bolilor pulmonare.

La construirea acesteia au contribuit 20 de medici specialiști și primari din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara. Zece patologii pulmonare, dar și exerciții de respirație, de recuperare post COVID, informații despre investigațiile imagistice, explorări funcționale, informații legate de renunțarea la fumat, vitaminoterapie, dar și explicarea principalelor analize de laborator se numără printre subiectele prezentate în cadrul platformei.

În ceea ce privește afecțiunile pulmonare, vorbim despre cancer pulmonar, boală pulmonară cronică obstructivă, astm bronșic, fibroză pulmonară, infecții respiratorii, tuberculoză, dar și despre alergii sau apnee în somn.

“Din păcate, România este ‘fruntașă’ în ceea ce privește bolile pulmonare. La tuberculoză suntem pe locul 1 în Europa. În ceea ce privește fibroza pulmonară, boala este subdiagnosticată în țara noastră. La astm bronșic, prevalența este între 4 și 6 la sută. Avem, practic, aproape 1 milion de români bolnavi de astm. Iar statisticile ar putea continua. Pe de altă parte, trebuie spus că pandemia de coronavirus a arătat încă o dată, dacă mai era necesar, că informatizarea medicală este viitorul. Vor trebui create din ce în ce mai multe asemenea platforme medicale în care specialiștii în domeniu să ofere, folosind un limbaj accesibil tuturor, informații documentate, complete, la zi, despre diverse patologii. Educarea medicală este unul dintre cei mai importanți pași pentru a avea o societate sănătoasă. Iar platforma de awareness, de educare și conștientizare, în cazul nostru a bolilor pulmonare, este ceea ce putem noi oferi”, spune prof. dr. Cristian Oancea – inițiator proiect – manager Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

„Vorbim de o platformă foarte utilă având în vedere că sursa de informații este o sursă credibilă. Vorbim despre specialiști care și-au atribuit timp pentru a da informațiile corecte. Vorbim de o platformă care aduce date din mai multe zone din patologia bolilor pulmonare și vorbim de o platformă care nu neapărat  numai pacienții o pot folosi ci și orice cetățean care dorește să aibă informații din această zonă a bolilor pulmonare. Vrem să educăm populația în a caută informații corecte”, spune Radu Ganescu- președinte COPAC- Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România

O altă premieră pentru o platformă medicală o reprezintă interacțiunea video online cu pacienții. Vizitatorii paginii vor putea pune întrebări și vor primi răspunsuri de la medicii implicați în realizarea platformei, prin intermediul unui live chat. Pentru început, în fiecare miercuri, timp de o oră, un medic pneumolog va răspunde în direct întrebărilor celor care accesează site-ul.

„Tot în cadrul platformei, am reușit să prezentăm cazurile unor pacienți. Sunt mai multe clipuri video în care persoane care au avut sau au diferite afecțiuni pulmonare vorbesc despre simptomele pe care le-au avut, despre tratamentele pe care le-au urmat, dar și cum se simt după luni sau ani de luptă cu boala. Toate aceste mărturii, unele dintre ele cutremurătoare, ar trebui să tragă un semnal de alarmă și să îi convingă pe oameni să aibă mai multă grijă de plămânii lor”, spune prof. dr. Cristian Oancea – inițiator proiect – manager Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

 Platforma de Educare și Conștientizare a Bolilor Pulmonare poate fi găsită accesând  www.pneumocontrol.ro. Totodată, informațiile vor putea fi găsite și pe   pagina de facebook @pneumocontrol  .

Recomandările noastre

Cele mai citite articole