Prefectura Timiș va trece printr-un proces de PSD-izare: o “petrecăreață“ din Epic transformată în funcționar public 

Povestea de la Primăria Giarmata – condusă de primarul PMP, Claudiu Mihălceanu și din umbră de mai mulți foști PDL-iști – dezvăluită în premieră și în exclusivitate în iarnă de Buletin de Timișoara, așa cum puteți citi AICI și AICI, privind o serie de angajări al căror rezultat redacția noastră l-a anunțat chiar înainte de începerea concursurilor, pare că se repetă la Prefectura Timiș.

Instituția condusă de prefectul PSD de Timiș, Mihai Ritivoiu, autodeclarat “de sticlă“, adică transparent, are în derulare un concurs pentru postul de expert, clasa I, grad profesional superior.

Doar că, surse administrative au declarat în exclusivitate pentru redacția noastră următoarele:

Se scot la concurs două posturi și este bătaie mare pe ele, ăștia noi de la cancelarie se doresc funcționari publici, Roxana Manasia pe post de audit și Daniela Cercel pe alt post de la Juridic. Acum începe deranjul că pe posturile alea candidează încă doi din Prefectură. Cancelaria trage cu unii candidați și restul angajaților cu alți candidați“, a declarat o sursă a Buletin de Timișoara.

Conform altor informații primite, pe postul de la Juridic vor candida Stea Hera, un funcționar vechi al prefecturii, al cărui soț lucrează la Primăria Timișoara, dar fără spate politic, și Daniela Cercel care a fost adusă în Prefectura Timiș la cabinetul prefectului după instalarea lui Mihai Ritivioiu în funcție. Despre Daniela Cercel se știu puține lucruri dar relevante. A recomandat-o pentru a fi plasată în cabinetul prefectului de Timiș talentul cu care scria postări pe Facebook pentru clubul de fițe și figuri “Epic“, deținut de senatorul PSD de Timiș, Sebastian Răducanu. Mai lipsea doar talentul de hostestă pentru a întruni toate calitățile necesare întâmpinării șefilor de instituții deconcentrate care se perindă prin reprezentanța Guvernului în teritoriu, cel mai des întâlnit fiind șeful ISU, probabil chemat să stingă toate focurile, inclusiv cele ale inimilor. 

Oare cineva va câștiga concursul, dintre cele două posibile candidate?

Cert este că ieri, Prefectura Timiș a publicat rezultatul selecției de dosare pentru concursul respectiv, și coincidență, au fost admiși doi candidați, dar care sub influența GDPR și în numele transparenței, nu reprezintă decât două coduri, nefiind-le trecute numele și prenumele. Așadar, deznodământul acestui concurs îl vom afla după data de 29 iulie, când este programat examenul scris, sperăm cu subiecte secretizate precum numele și prenumele candidaților. 

În privința celui de-al doilea post, sursele redacției noastre spun că concursul este așteptat să fie lansat abia în luna august și este pregătit pentru o altă PSD-istă invocată în pontul primit de redacția noastră, este vorba despre fostul consilier județean PSD, Roxana Manasia, care a aterizat în Prefectură la cabinetul subprefectului PSD, Sorin Ionescu, după instalarea acestuia în funcție. Interesant în acest caz este că potrivit surselor noastre, postul pentru care Roxana Manasia urmează să dea examen și să îl câștige evident este unul de audit, în condițiile în care în cadrul partidului PSD trece drept o mare specialistă în relații publice, fapt care i-a permis să ocupe un asemenea post la Aeroportul Timișoara pe vremea fostului consilier local PSD, Dan Idolu, pensionat de Sorin “OUG13“ Grindeanu înainte de vreme într-un post de membru în Consiliul de Administrație al Tarom.

Dacă situația stă precum în descrierea de mai sus înseamnă că fostul ministru al Agriculturii, Adrian Chestoiu, executat politic pe o chestiune chiar privitoare la angajări trucate, este singurul – scuzați expresia – fraier din politică la ora actuală, iar acțiunea DNA împotriva sa nu prezintă nicio credibilitate atâta timp cât instituția tratează aceleași spețe în mod diferit, de presupus că intervine doar la ordin. Chiar dacă virtualii pești prinși în năvod nu sunt de aceeași greutate totuși fapta rămâne aceeași.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole