Polițiștii locali le-au vorbit elevilor de la Liceul de Artă Ion Vidu despre mersul la școală în siguranță, provocările internetului și bullyingul cibernetic

Peste 100 de elevi ai claselor a V-a și a VI-a de la Liceul de Artă Ion Vidu au primit vizita polițiștilor locali din cadrul Birourilor Consultanță Juridică, Patrulare Navală și Transport Urban și Relații Publice, precum și pe polițiștii din cadrul Biroului Analiză și Prevenire a Criminalității de la IPJ Timiș.

„Deși se ghidează după motto-ul „o lume mai frumoasă prin educație și artă”, elevii, aflați la vârsta dintre copilărie și adolescență, au fost permanent cu mâinile sus și au dau frâu liber întrebărilor extrem de realiste care îi macină și la care poate nu au găsit răspunsuri, expunând totodată și situații cu care s-au confruntat. De la modul în care se deplasează la școală și expunerea lor la diferite accidente ori la a cădea victime ale furturilor din buzunare sau violenței, la pericolele care îi pândesc pe internet și până la cazurile de bullying și mai ales de cyberbullying, au fost subiecte explicate de reprezentanții celor două instituții și exemplificate de cei mici din experiența proprie”, transmite Poliția Locală Timișoara.

Dezbaterea, care s-a dorit de la început una interactivă, care să le stârnească interesul, dar și care să le aducă un plus de încredere în oamenii în uniformă pe care îi întâlnesc pe stradă, face parte dintr-un proiect de parteneriat al Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara cu instituția de învățământ, urmând ca echipele mixte să fie prezente și la întâlniri cu elevii claselor mai mari, mai ales că aceste subiecte îi interesează și pe aceștia.

„Deschiderea către colaborarea cu unitățile de învățământ interesate, pe lângă cele deja repartizate pentru supraveghere și menținerea a ordinii publice în momentele în care elevii vin și pleacă de la cursuri, reprezintă o schimbare de viziune și o abordare modernă a activității de prevenire a faptelor de natură contravențională și infracțională în rândul elevilor din Timișoara”, mai transmite Poliția Locală Timișoara.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole