Poliția Timiș se umple de penibil – polițiștii nu au intervenit “să-și adune de pe jos“ colegul “împrăștiat“ dintr-un pumn de un interlop, deoarece făceau o “corectă evaluare a situației”

Poliția Timiș a transmis un punct de vedere privitor la incidentul produs duminică sera, când, în parcarea de la Iulius Mall, un polițist a fost făcut knockout dintr-un pumn de un interlop, detalii AICI.

Din imaginile pe care le puteți vedea AICI se poate observa cum în prima fază colegii polițistului lovit nu au nicio reacție, ba chiar agresorul se îndepărtează.

IPJ Timiș contestă lipsa de reacție și susține că a fost vorba despre “corectă evaluare a situației.

“Având in vedere diversele opinii apărute în spațiul public cu privire la o posibilă lipsă de reacție a polițiștilor, facem următoarele precizări: Nu se poate lua în discuție o lipsă de reacție, ci o corectă evaluare a situației de fapt, astfel încât conflictul să nu escaladeze și să nu survină rănirea altor persoane. Esențial de precizat este că bărbatul a fost imobilizat la fața locului de către ceilalți polițiști, care se aflau în misiune. Reamintim că acesta a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior primind mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, în prezent aflându-se în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Timiș”, se arată într-un comunicat al celor de la IPJ Timiș.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole