Poliția Locală Timișoara: două localuri amendate pentru muzica dată prea tare – 133 de amenzi aplicate pentru gălăgie de la începutul anului

Polițiștii locali au continuat în acest sfârșit de săptămână să răspundă sesizărilor primite de la cetățeni cu privire la tulburarea liniștii publice pe timp de noapte prin muzică la intensitate ridicată, de natură să producă disconfort locuitorilor orașului.

“Reprezentantul societății Adran Fast Food de pe strada Gheorghe Lazăr a organizat o petrecere cu caracter privat, la care a pus muzica tare, sâmbătă noaptea, în jurul orei 02.30, motiv pentru care a fost sancționat de polițiștii locali cu 2000 de lei conform Legii 61/1991. Tot cu amendă s-a ales și un alt timișorean care a pus dat drumul la muzică în incinta restaurantului Coco de pe str. Eugeniu de Savoya, în jurul orei 02.55, iar un altul, care a dat prea tare muzica pe str. Mătăsarilor, într-un imobil de locuit, a fost de asemenea, sancționat conform Legii 61/1991 republicată“, se arată într-un comunicat de presă.

Poliția Locală Timișoara atrage atenția că în special pe timp de vară numărul de astfel de reclamații și sancțiuni crește, motiv pentru care în continuare se vor face verificări și se vor lua măsurile legale.

De la începutul anului au fost aplicate un număr de 133 sancțiuni în valoare de 89.500 lei pentru tulburarea liniștii, în special pe timp de noapte, prin muzică la intensitate ridicată.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole