Timișoara: controale ale Poliției Locale la camioanele care tranzitează orașul – amenzi de circa 70.000 de lei într-o săptămână

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră Timișoara au desfășurat, în ultima săptămână, o acțiune amplă de control a autovehiculelor de mare tonaj care tranzitează sau staționează pe teritoriul municipiului. Verificările au vizat respectarea legislației rutiere, a indicatoarelor de limitare a accesului și a documentelor care le permit șoferilor intrarea pe anumite sectoare de drum.

În majoritatea cazurilor, indicatoarele care restricționează accesul camioanelor există, însă șoferii fie le ignoră, fie intră în oraș ghidați de aplicațiile GPS. Poliția Locală precizează că acest lucru nu justifică încălcarea prevederilor legale.

În urma controalelor, au fost aplicate 42 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 69.193 de lei. Cele mai multe amenzi au fost date pentru circulația pe sectoare de drum public unde accesul autovehiculelor cu masa de peste 3,5 tone este interzis, fără prezentarea unui aviz, abonament, autorizație sau alt document justificativ valabil. Astfel de situații au fost constatate pe străzi precum Antenei, Podgoriei, Regele Ferdinand, Dr. Grigore T. Popa, Torontalului, Andreescu, Șagului și Martir Cernăianu.

Polițiștii au verificat și autovehiculele de mare tonaj parcate pe domeniul public, situație de asemenea interzisă. Cazuri de acest fel au fost identificate în zone precum Polonă, Ardealului, Ioan Slavici, Splaiul Nicolae Titulescu și în zona Podului Calea Șagului.

Poliția Locală Timișoara îi avertizează pe conducătorii auto să respecte semnificația indicatoarelor și rutele ocolitoare disponibile, pentru a evita sancțiunile. Acțiunile de control vor continua și în perioada următoare.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole