Primarul Lugojului, Claudiu Buciu, a anunțat într-un mesaj pe Facebook că PNL Lugoj nu va organiza alegeri interne deoarece “nu vom participa sub nicio formă la această siluire a PNL Timișoara și a PNL Timiș”.
Claudiu Buciu spune în mesajul său că nu este de acord cu “execuțiile politice” pe care președintele interimar al PNL Timiș, Alin Nica, le-a făcut împotriva colegilor săi de partid.
“Decizia total neinspirată a Președintelui Orban de a da PNL Timiș pe mâna unora care nu și-au stins setea de sine niciodată în viața lor politică, a adus organizația noastră în situația nefastă în care suntem de râsul tuturor. Să recunoaștem. Ar fi o onoare pentru noi să fim suspendați, excluși, radiați, sau șterși de acești măsluitori cu chip de PNL-iști”, spune Claudiu Buciu.
Reprezentarea la alegerile județene interne – un alt motiv de scandal
“Timișoara liberală, primul oraș liber, a fost redusă la mizilicul de 6% procent de reprezentare la alegerile județene interne, cât 3 comune cu primari pricepuți doar la întocmirea de vize de flotant în duminica alegerilor. Aici s-a ajuns”, își exprimă revolta șeful interimar al PNL Lugoj.
PNL Lugoj poate stopa organizarea alegerilor județene
“Organizația PNL Lugoj, având în vedere că, cu mare indulgență a fost creditată de Conducerea interimară a PNL Timiș cu de două ori valoarea comunei Secaș – patria tuturor flotanților, nu va organiza alegeri interne. Nu vom participa sub nicio formă la această siluire a PNL Timișoara și a PNL Timiș de către doi luptători pentru liniștea deplină și consensul unanim. Va fi însă cu adevărat onorabil să scăpăm Timișoara și Timișul de rușinea aducerii în derizoriu a valorilor liberale. Acum sau mai târziu. Somn ușor, PNL Timiș! ”, precizează primarul Lugojului.
Conform Regulamentului după care se organizează alegerile interne al PNL conferința județeană nu se poate desfășura dacă în restul organizațiilor nu au avut loc alegeri. Mai mult decât atât conferințele municipale aveau termen limită de desfășurare data de 15 iulie, deja depășită.
Soluția poate veni prin dizolvarea PNL Lugoj și numirea unei conduceri interimare, de către BPJ-ul interimar, condus de Alin Nica, care să organizeze alegerile de la Lugoj. După modelul de la PNL Timișoara, Alin Nica ar putea să își treacă la butonieră și conducerea organizației Lugoj.