Plimbare pentru duminică. Hai la Rudăria. Traseul morilor de apă va fi inaugurat oficial

Asociația Acasă în Banat vă invită duminică, 19 septembrie 2021, de la ora 11.00 la inaugurarea Traseului morilor de la Rudăria.

Traseul a fost realizat prin munca voluntarilor și cuprinde toate cele 22 de mori din localitate, care vor putea fi vizitate de acum înainte și de turiști.

Evenimentul va avea loc în comuna Eftimie Murgu (Rudăria), județul Caraș Severin, și are loc în cadrul proiectului „Hai la Rudăria!”, inițiativă prin care se dorește transformarea comunei într-o destinație turistică accesibilă, atractivă și sustenabilă pentru comunitatea locală.

“Cele 22 de mori de apă de la Rudăria fac parte dintr-un ansamblu de instalații de măcinat cu o arhitectură simplă, arhaică. Câteva dintre aceste mori au peste un secol vechime, altele sunt mult mai noi, folosind însă aceleași principii ale instalațiilor țărănești. Majoritatea morilor funcționează, iar cele mai multe sunt folosite permanent de localnici pentru a măcina făina de mălai, atât pentru coleșă (un fel de mămăligă locală), cât și pentru animalele și păsările din gospodării“, spun cei de la Acasă în Banat.

Proiectul este finanțat de Fundația Orange prin intermediul „Susține un ONG!”, program anual ce încurajează participarea activă a angajaților companiei în proiecte sociale.

Programul evenimentului:

11.00: Cuvânt de deschidere

11.20: Inaugurarea traseului morilor de apă de la Rudăria;

11.30: Vizitarea morilor de apă;

13.00: Prânz la Rudăria

Recomandările noastre

Cele mai citite articole