Petru Roman redevine primar al orașului Deta. Opoziția din PNL Timiș strânge rândurile

Petru Roman revine în funcția de primar al orașului Deta, săptămâna viitoare.

Acesta avea pe rol mai multe procese deoarece a fost declarat de ANI în conflict de interese și incompatibil cu funcția publică.

Mai mult, după câștigarea alegerilor din 2020, deși primise o interdicție de a ocupa funcții publice, Petru Roman a fost suspendat din funcție de către Prefectura Timiș, însă a contesta decizia în instanță și a câștigat, revenind astfel la conducerea primăriei Deta.

„După ce obțin certificatul de grefă, revin la primărie. Probabil, durează vreo trei-patru zile”, a declarat Petru Roman.

Reamintim că în această săptămână instanța de judecată a anulat excluderea din PNL Timiș a doi membri importanți, a fostului secretar general al filialei, Alin Popoviciu și a consilierului județean Călin Roman, fiul primarului din Deta.

Toți au intrat în dizgrația noii conduceri a PNL Timiș imediat după alegerile locale, dar iată că acum revin în forță în cadrul partidului și astfel opoziția câștigă teren în lupta cu tandemul Alin Nica și Dănuț Groza.

Șeful PNL Timiș, Alin Nica, declarație șoc: “cu Nicolae Robu la Primăria Timișoara și cu Alin Nica la Consiliul Județean ar fi o combinație mult mai productivă decât cea actuală“ – “Dominic Fritz nu are toate calitățile care să-l recomande pentru funcția de primar“

Șeful CJ și PNL Timiș, Alin Nica, anchetat de procurorii Parchetului Curții de Apel Timișoara, la sesizarea Agenției Naționale de Integritate, pentru conflict de interese, fals în desărații și folosirea…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole