Polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Timiș au efectuat, miercuri, 6 mai, două percheziții domiciliare într-un dosar penal ce vizează infracțiuni de furt și fraude informatice. Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore.
Ancheta vizează un incident petrecut în 22 martie 2026, în zona stației CF Timișoara, unde persoane necunoscute ar fi sustras un ghiozdan aparținând unui bărbat de 48 de ani. În interior se aflau bunuri personale, un portofel cu aproximativ 700 de lei, două carduri bancare și un ceas.
Ulterior, victima a constatat că de pe cardurile sustrase au fost efectuate mai multe tranzacții financiare neautorizate.
În urma cercetărilor, polițiștii au identificat doi bărbați, de 29 și 36 de ani, bănuiți de comiterea faptelor. În urma perchezițiilor, au fost ridicate cinci carduri bancare, documente personale și un ceas, ca mijloace de probă.
Bărbatul de 36 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara și al criminaliștilor din cadrul IPJ Timiș.
Polițiștii precizează că persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legii.
