13 percheziții în Timiș pentru arme deținute ilegal și infracțiuni la regimul cinegetic
Polițiștii IPJ Timiș au efectuat 13 percheziții într-un dosar privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept și infracțiuni la regimul cinegetic.
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Timiș au descins, vineri dimineață, la 13 adrese, într-un dosar penal care vizează infracțiuni privind regimul armelor și munițiilor, uz de armă fără drept și încălcarea legislației privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic.
Perchezițiile sunt efectuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara și au ca scop administrarea probatoriului, stabilirea întregii activități infracționale și identificarea unor bunuri de interes pentru anchetă.
La acțiune participă polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Investigații Criminale, Poliției Orașului Sânnicolau Mare, Secției 9 Poliție Rurală Jebel, Poliției Orașului Ciacova, specialiști criminaliști din cadrul Serviciului Criminalistic, precum și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș.
Ancheta este în desfășurare, iar polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale.
