Patru persoane reținute după o bătaie la Sânnicolau Mare. Trei bărbați au ajuns la spital
Patru persoane, dintre care un minor, au fost reținute după un conflict violent la Sânnicolau Mare. Trei bărbați au ajuns la spital.
Patru bărbați, dintre care unul în vârstă de 17 ani, au fost reținuți de polițiști după un conflict violent izbucnit în Sânnicolau Mare. Incidentul a avut loc în apropierea unui magazin, pe fondul unor neînțelegeri legate de o datorie.
Conflictul a fost sesizat polițiștilor în 31 august, în jurul orei 19:00. Din primele verificări a reieșit că cei patru, cu vârste între 17 și 30 de ani, ar fi agresat fizic trei bărbați, cu vârste între 20 și 40 de ani. Victimele ar fi fost lovite cu pumnii și cu obiecte contondente, inclusiv în zona capului.
Cei trei bărbați agresați au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
În urma probatoriului administrat, polițiștii i-au reținut pe cei patru pentru 24 de ore, aceștia fiind cercetați, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În cazul unuia dintre suspecți, ancheta vizează și săvârșirea faptelor în stare de recidivă postcondamnatorie. Pentru tânărul de 17 ani se aplică prevederile legale privind răspunderea penală a minorilor.
Miercuri, 2 septembrie, cei patru urmează să fie prezentați judecătorului de drepturi și libertăți, care va decide asupra măsurii preventive ce va fi dispusă în cazul acestora.
Persoanele cercetate beneficiază, pe parcursul întregului proces penal, de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție.
UPDATE
La data de 2 septembrie 2026, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sânnicolau Mare a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare și a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a celor trei bărbați, precum și arestarea preventivă, pentru 20 de zile, a minorului de 17 ani, cercetați în cadrul dosarului penal privind conflictul izbucnit la data de 31 august 2026, în Sânnicolau Mare.
