Noua imagine a județului Timiș – Alin Nica pe urmele lui Marian Vanghelie – ceaune gratis, oferite în cel mai PDSR-ist mod posibil

Timișul la nivel european! A fost sloganul sub care Alin Nica, actualmente cercetat de ANI pentru conflict de interese, a câștigat alegerile locale din 2020.

Să vină liberalii! a strigat poporul timișean… cu papioanele lor, cu batistuțele, cu pipă, europeni, ce dracu. Asta așteptau votanții. Voiau clasă.

Dar ce așteptări puteai avea totuși, realist, când liberalii au propus drept candidat un cântăreț ratat, fost ajutor de bucătar care curăța mere la televizor, unul pentru care rubricile disponibile în declarația de avere nu sunt suficiente pentru câte proprietăți a acumulat din leafa de primar de comună. Nu și nu, vrem Alin “băiat fin”, a fost ultimul cuvânt al electoratului.

Ce s-a întâmplat însă de la venirea la “județ” a fiului satului Dudeștii Noi?

Scandal, circ, execuții politice, compromiterea alianței de dreapta, birouri renovate cu sute de mii de lei, zero proiecte proprii în execuție, numiri în funcții a unor dubioși (practic toți fiind doar niște “borsete”), iar acum…s-a apucat de oferit ceaune gratis, pe modelul patentat de Marian Vanghelie.

În disperare de cauză, pentru că nu justifică banii cheltuiți cu Târgul de Crăciun, care este mai tot timpul gol, CJ Timiș-ul condus de Alin Nica a luat-o pe urmele lui Marian Vanghelie și oferă gratis mâncare vizitatorilor care trec pe la Muzeul Satului. Puteți prinde și dv. unul mâine, în cadrul Ignatului, după programul pe care îl găsiți mai jos. Nici până acum administrația județeană nu a prezentat însă public costurile Târgului, banii fiind aruncați pe tot felul de țoape dâmbovițene, vândute pe post de artiste consacrate, iar după Andra și Delia, în seara aceasta banii vor ajunge la Irina Rimes.

Ați vrut digitalizare, modernizare, o administrație performantă, ați vrut să se termine cu cheltuirea banului public pe tot felul de chermeze, ați vrut proiecte pentru dezvoltarea județului? Nici pomeneală. Luați un gulaș gratis și la gară, poate vine vreun tren pe hidrogen, dacă nu, luați-o pe jos, poate pe Centură dați de Sorin Grindenau, șăfu dronelor.

Însă ceaunul gratis poate fi un prilej perfect pentru sărbătorirea simbolică a cununiei peneliștilor cu poporul muncitoresc pesedist. Ăsta da motiv de chef! Însă, nici măcar PSD nu și-a permis să jignească timișorenii cu mâncare gratis, ca la sectorul 5, în anii cât a condus CJ Timiș. Nu își mai permit timișorenii să dea 10 lei pe o porție de mâncare?

Ce spune USR despre asemenea gesturi pe care le condamna cu ferocitate când era un guraliv opozant al pomenilor electorale, până a dat și el de borcanul cu magiun? Nimic, de frică probabil să nu supere și să nu piardă funcțiile din administrația județeană. S-a așezat frumos la masă și își așteaptă porția gratuită de mâncare.

Așadar, ceaunul gratis, acest “next level european“, oferit în Timișoara de CJ Timiș-ul lui Alin Nica, a devenit esența sloganului Timișul la nivel european?

Poftă bună!

Repetăm în final o zicală pe care publicația noastră a mai folosit-o: poți scoate țăranul din sat, dar nu poți scoate satul din țăran. Noi am știut! Liberalii nu au știut, nici votanții lor!

Recomandările noastre

Cele mai citite articole