Timișoara: Cazarma U a fost vizitată de peste 70.000 de oameni cu ocazia evenimentelor derulate în cadrul Capitalei Europene a Culturii – au avut loc 22 de expoziții și cinci performance-uri

În multele forme în care trăiește astăzi, Sculptura a atras în spațiile Cazarmei U din Timișoara peste 70.000 de oameni, în cele șapte luni ale proiectului curatoriat de Fundația Interart Triade și Attila Kim Architects și intitulat după SCULPTURĂ/SCULPTURĂ după.

Acest proiect va rămâne un simbol al Timișoarei Capitală Culturală Europeană 2023, pentru că în această clădire părăsită sculptura a aprins, la propriu, lumina”, a spus Ovidiu Megan, director executiv al Asociației „Timișoara Capitală Culturală Europeană 2023“, la conferința de închidere a proiectului.

Așa cum ne-am dorit, sculptura nu a fost aici doar obiect de expunere, ci ea a creat punți spre educație, entertainment, realitatea noastră cotidiană. Arhitectura cazarmei a potențat sculptura și sculptura a potențat spațiul pe care l-a ocupat“, a spus Sorina Jecza, președinte al Fundației Interart Triade.

Evenimentul de închidere a proiectului a fost dublat de vernisajul instalației „Classified“ semnată de scriitorul Petru Ilieșu și de finisajul expoziției „Negrul esențial“ a artistului Nicolae Moldovan.

În aceste șapte luni, experiența noastră, a Spotlight Heritage Timișoara, în spațiul Cazarma U – Digital Culture Space a fost unică, o simfonie între artă și tehnologie, în care patrimoniul a fost adus în contemporan, prin tehnologiile digitale pentru a spune povești unice prin inovație. Pentru noi, poveștile se scriu, se văd și se memorează în obiecte de patrimoniu, în sculpturi,  în digital, pe hârtie, în virtual. Le vom continua, împreună, împletind poveștile orașului, ale noastre și ale artei contemporane, în lumi virtuale și conservând cele peste 5000 de interacțiuni directe dintre oameni cu tehnologie digitală. Ne-am bucurat că aplicațiile au fost utilizate de multe oficialități și mii de vizitatori din diverse țări, de sute de copii și tineri, care au descoperit orașul, dar și a tehnologiilor digitale de mare actualitate”, a spus și Diana Andone, director Centrul e-Learning (CeL) al Universității Politehnica Timișoara și coordonator proiect Patrimoniul sub reflectoare Timișoara.

În cifre, cele șapte luni de desfășurare ale expozițiilor arată prezența în spațiul Cazarmei U, incluzând și invitații partenerilor, a 220 de artiști, 26 de curatori, 22 de expoziții și cinci performance-uri, peste 70 de evenimente Codru, 61 de voluntari și 704 ore de voluntariat.

  „Vom muta povestea acestui an, adevărul lui, în memoria unei cărți, a unui album pe care dorim să îl realizăm în 2024, ca să conservăm această experiență a Cazarmei U din Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023” , a adăugat Sorina Jecza, Președinte Fundația Triade.

Expozițiile prezente în Cazarma U mai pot fi vizitate până săptămâna aceasta, în zilele de marți, miercuri și joi, cu acces gratuit.

Proiectul  după SCULPTURĂ/SCULPTURĂ după face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Inside Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii și este cofinanțat de Consiliul Județean Timiș, prin Programul TimCultura 2023.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole