Nicolae Robu și-a depus oficial candidatura la funcția de primar al Timișoarei:  suntem ferm hotărâţi să scoatem oraşul din declinul în care a fost aruncat în ultimii ani

Fostul primar al Timișoarei, Nicolae Robu, candidatul Alianței PSD-PNL Timiș, și-a depus oficial, vineri, candidatura la funcția de primar al municipiului Timișoara la Biroul Electoral Municipal (BEM) pentru alegerile locale din 9 iunie.

Mi-am depus candidatura, înţelepţit după înfrângerea din 2020, împreună cu echipa şi cu suportul timişorenilor iubitori de Timişoara, suntem ferm hotărâţi să scoatem oraşul din declinul în care a fost aruncat în ultimii ani, să facem din nou ca în oraş să palpite o viaţă sănătoasă, Timişoara să redevină oraşul florilor, al afacerilor prospere, al locurilor de muncă bune şi stabile, oraşul în care să îţi fie drag să trăieşti. Toate acestea, în ideea valorificării unei oportunităţi extraordinare ca puterea să fie a celor implicaţi în aceste candidaturi, atât la Timişoara, cât şi la Consiliul Judeţean Timiş şi la nivel naţional„, a declarat Nicolae Robu.

Fostul edil liberal a afirmat că prima lui opţiune pentru funcţia de viceprimar este Dan Diaconu, care a ocupat aceeaşi funcţie în administraţia Robu.

Al doilea post de viceprimar va reveni unui membru al PSD.

Cine spune PSD că e cel mai potrivit pentru funcţia de viceprimar va fi acceptat de mine. Sunt foarte mulţumit de lista de consilieri locali propusă şi de PSD, şi de cea de la PNL. Domnul Cosmin Tabără (viceprimar PNL în funcţie, n.r.) ocupă a doua poziţie pe lista PNL, după Dan Diaconu„, a punctat Nicolae Robu.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole