Procurori ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, pentru fapte de corupţie, în afaceri cu cimitire, a fostului director executiv al Direcţiei Clădiri, Terenuri, Dotări Diverse din cadrul Primăriei Timişoara, Răvăşilă Emilian Florin şi a lui Căprariu Alin Sergiu, funcţionar public în cadrul Biroului Monitorizare Trafic din Primăria Municipiului Timişoara.
Florin Răvășilă nu este singurul membru al PNL Timiș care are probleme cu justiția.
Reamintim că deputatul PNL Timiș, Cosmin Șandru și fostul director STPT, Nicolae Bitea, au fost deja trimiși în judecată de DNA pentru dare de mită, așa cum puteți citi AICI.
Actualul primar al Timișoarei, Dominic Fritz, a avut o reacție extrem de dură la anunțul DNA.
“DNA l-a trimis în judecată pentru fapte de corupție comise în administrația Robu pe Florin Răvășilă, consilierul personal al fostului primar, pus mai apoi director al Direcției de Patrimoniu. E al treilea personaj cheie al administrației Robu, cu dosar de corupție în ultima jumătate de an. Primii doi au fost Ionuț Nasleu, consilier personal al fostului primar și apoi director la Piețe și Rodica Aurelian, fosta șefă de la resurse umane din administrația Robu. Să nu ne facem nicio iluzie: ei sunt doar o parte din haremul de dubioși, corupți și ridicoli care l-au înconjurat pe fostul primar, el însuși lipsit de orice simț al ridicolului. De mulți dintre ei am scăpat prin lupte dure în ultimii doi ani. Alții încă visează, ridicol, o întoarcere în primărie, în frunte cu cel pentru care propriul ego nemărginit a născut monștri de corupție. Timișorenii au spus clar și răspicat acum doi ani că a fost de-ajuns. E treaba justiției să facă dreptate. Nu sărbătorim nicio victorie. E trist că Timișoara a fost condusă și călărită de astfel de oameni atâția ani“, a scris Dominic Fritz, pe Facebook.
În replică, fostul primar Nicolae Robu atrage atenția asupra faptului că domnia sa este cel care a sesizat DNA și i-a retras dreptul de semnătură lui Florin Răvășilă.
“Având în vedere folosirea numelui meu în contextul trimiterii în judecată a d-lui Răvășilă, de către 𝐒̦𝐎𝐌𝐄𝐑𝐔𝐋 𝐀𝐉𝐔𝐍𝐒 𝐏𝐑𝐈𝐌𝐀𝐑 𝐏𝐑𝐈𝐍 𝐃𝐄𝐂𝐋𝐀𝐑𝐀𝐓̦𝐈𝐈 𝐈̂𝐍 𝐅𝐀𝐋𝐒 𝐒̦𝐈 𝐔𝐙 𝐃𝐄 𝐅𝐀𝐋𝐒, comițător al unei duzini de ilegalități pt care n-are cum să scape de pușcărie, Dominic Samuel Fritz, țin să fac următoarele precizări:
1️⃣ Am avut încredere în dl Răvășilă, așa cum am avut în toți colaboratorii, dar, am fost în raport cu el, la fel cum am fost cu toți colaboratorii, intransigent.
2️⃣ De pe poziția intransigentă cu care mi-am exercitat mandatul, 𝐒𝐔𝐁𝐒𝐄𝐌𝐍𝐀𝐓𝐔𝐋 sunt cel ce am sesizat DNA privindu-l, după ce am primit un stick cu înregistrări, în acord cu atenționările făcute REPETAT în ședințe și în conferințe de presă că dacă vreun colaborator îmi trezește suspiciuni de incorectitudine, eu însumi voi sesiza DNA-ul. Asta pt că eu sunt un om cinstit, ultracinstit și nu admit ca în zona mea de răspunderi să fie cineva altfel!
3️⃣ De pe aceeași poziție intransigentă, i-am retras d-lui Răvășilă dreptul la semnătură DE ÎNDATĂ ce am primit acel stick cu înregistrări.
4️⃣ Imediat după instalarea d-lui Fritz ca Primar, 𝐝𝐥 𝐅𝐫𝐢𝐭𝐳 𝐢-𝐚 𝐫𝐞𝐝𝐚𝐭 𝐝-𝐥𝐮𝐢 𝐑𝐚̆𝐯𝐚̆𝐬̦𝐢𝐥𝐚̆ 𝐝𝐫𝐞𝐩𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐞𝐦𝐧𝐚̆𝐭𝐮𝐫𝐚̆ 𝐜𝐚 𝐃𝐢𝐫𝐞𝐜𝐭𝐨𝐫. Iar ceva mai târziu, 𝐝𝐥 𝐑𝐚̆𝐯𝐚̆𝐬̦𝐢𝐥𝐚̆ 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐭𝐫𝐚𝐧𝐬𝐟𝐞𝐫𝐚𝐭 𝐢̂𝐧𝐭𝐫-𝐨 𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜𝐭𝐮𝐫𝐚̆ 𝐞𝐦𝐢𝐧𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐚𝐬𝐢𝐠𝐮𝐫𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐚̆𝐫𝐢𝐢 𝐥𝐞𝐠𝐢𝐢, 𝐏𝐨𝐥𝐢𝐭̦𝐢𝐚 𝐋𝐨𝐜𝐚𝐥𝐚̆, dl Fritz considerând potrivit, în context, un astfel de transfer. 😁
♦️Accentuez diferența în abordare între mine și dl Fritz:
1️⃣a. Eu am ridicat imediat dreptul la semnătură colaboratorului asupra căruia au apărut suspiciuni
1️⃣b. Dl Fritz i-a redat celui în cauză dreptul la semnătură
2️⃣a. Eu am sesizat DNA-ul pt clarificarea situației colaboratorului asupra căruia au apărut suspiciuni
2️⃣b. Dl Fritz l-a transferat pe cel în cauză tocmai într-o structură eminamente de asigurare a respectării legii, Poliția Locală
♦️Halal decident, dl Fritz ăsta! De fapt, ce să aștepți de la un fost 𝐒̦𝐎𝐌𝐄𝐑 𝐀𝐉𝐔𝐍𝐒 𝐏𝐑𝐈𝐌𝐀𝐑 𝐏𝐑𝐈𝐍 𝐃𝐄𝐂𝐋𝐀𝐑𝐀𝐓̦𝐈𝐈 𝐈̂𝐍 𝐅𝐀𝐋𝐒 𝐒̦𝐈 𝐔𝐙 𝐃𝐄 𝐅𝐀𝐋𝐒?“, a menționat Nicolae Robu.