VIDEO. Timișoara: fostul primar Nicolae Robu anunță că va candida din nou la Primărie dacă vor avea loc alegeri parțiale – de această dată ca independent

Fostul primar al Timișoarei, Nicolae Robu, a anunțat marți seara, la Tele Europa Nova, că intenționează să candideze din nou pentru funcția de primar al municipiului Timișoara.

VIDEO AICI.

De această dată, spune că ar intra în cursă ca independent.

Robu a făcut anunțul în contextul unei eventuale organizări a alegerilor pentru Primăria Timișoara, în cazul în care prevederile legale vor fi aplicate.

„Dacă se va aplica legea și se vor organiza alegeri, o spun sincer, mai sunt aproape doi ani, să rotunjim, de mandat. Aș candida. Aș candida independent de data asta”, a declarat Nicolae Robu.

Fostul edil a precizat că nu are ostilități față de PNL, PSD sau AUR, însă a recunoscut că are un conflict politic cu USR.

„N-am nimic, n-am nicio ostilitate, să fiu corect înțeles. Nici cu PNL-ul, nici cu PSD-ul, nici cu AUR, uite, o spun, nici cu nimeni. Cu USR-ul am ceva de împărțit, da, o spun deschis, dar nu înseamnă că am ceva de împărțit cu toți simpatizanții mișcării progresiste”, a afirmat Robu.

Acesta a mai spus că a fost întotdeauna un om deschis, chiar dacă această atitudine nu i-a fost întotdeauna de folos.

Recomandările noastre