Timișoara: muzica ajunge în spitalele – Primăria lansează un proiect de sprijin emoțional pentru pacienți și cadre medicale – primul moment muzical la Spitalul de Copii

Municipiul Timișoara, prin Administrația pentru Sănătate și Educație, lansează un proiect pilot prin care muzica va ajunge în spitalele aflate în administrarea municipalității, ca formă de sprijin emoțional pentru pacienți și personalul medical.

Inițiativa își propune să aducă momente de liniște și speranță în unitățile medicale, prin evenimente muzicale organizate direct în spitale.

Prin acest proiect, ducem cultura dincolo de sălile de spectacol, mai aproape de oamenii care au poate cel mai mult nevoie de ea. Muzica nu vindecă și nu putem lua grijile și teama celor care ajung la spital fie ca pacienți, fie alături de cei dragi, dar putem să le oferim câteva momente de speranță. Iar pentru personalul medical, aducem momente de respiro”, a declarat viceprimarul Paula Romocean.

Primul moment muzical va avea loc în 3 iunie, de la ora 17:00, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”.

Pe parcursul lunii iunie, evenimente similare sunt programate și la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” și Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara.

Potrivit municipalității, proiectul face parte dintr-un demers mai amplu prin care cultura este adusă în spitale pentru a contribui la reducerea stresului și a presiunii emoționale asociate spitalizării.

Evenimentele sunt organizate în parteneriat cu Filarmonica Banatul Timișoara, cu sprijinul Casa de Cultură a Municipiului Timișoara și sunt dedicate exclusiv pacienților internați și personalului medical.

Recomandările noastre