Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila: Recomandăm purtarea măștii de protecție în spațiile deschise aglomerate, mijloacele de transport în comun, spitale și școli

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a făcut câteva recomandări, marţi, pentru a se limita răspândirea infectărilor cu SARS-CoV-2 după ridicarea restricţiilor, printre care purtarea măştii de protecţie în spaţiile deschise aglomerate şi în mijloacele de transport în comun, dar şi în spaţiile închise, inclusiv în unităţile sanitare şi şcoli.

În contextul ridicării, începând de marţi noaptea, a restricţiilor impuse pe perioada pandemiei de COVID-19, ministrul Sănătăţii a făcut, într-o conferinţă de presă, câteva recomandări:

  • purtarea măştii de protecţie în spaţiile deschise aglomerate – în pieţe sau în spaţii din acestea extrem de aglomerate, în mijloacele de transport în comun, în spaţiile închise, inclusiv în unităţile sanitare. „Nu mă refer la personalul medical, pentru că masca în cazul personalului medical face parte din echipamentul de protecţie şi (…) oricum trebuie utilizată, ne referim pentru pacienţi sau pentru aparţinătorii acestora. În grădiniţe, în şcoli şi în universităţi, atât pentru personalul didactic şi nedidactic, cât şi pentru elevi”, a explicat ministrul.
  • evitarea spaţiilor aglomerate, fie că ele sunt închise sau deschise, ar trebui să fie luată în considerare;
  • spălatul mâinilor, utilizarea unui antiseptic rămân valabile şi previn nu numai infecţia cu noul coronavirus;
  • mijloacele de transport în comun şi unităţile de interes public trebuie curăţate şi dezinfectate periodic;
  • în cazul persoanelor la care apar simptome de îmbolnăvire – testarea, prezentarea la medicul de familie şi, în cazul unui test pozitiv, prezentarea la un centru de evaluare sau chiar la unitatea de primiri urgenţe, în cazul unei simptomatologii accentuate, pentru a primi tratament specific antiviral.

„Aceste măsuri pe care vi le recomandăm fac parte din acest pachet, dacă vreţi, de responsabilitate individuală, dar cu efect asupra societăţii, cu efect asupra siguranţei comunităţilor în care noi ne desfăşurăm activitatea, încât să putem să continuăm acest trend descendent, iar numărul de cazuri la terapie intensivă şi numărul de decese să continue, de asemenea, trendul descrescător. Ne preocupă foarte mult acest lucru şi din această cauză încercăm să convingem lumea că o măsură, chiar dacă nu este obligatorie, dacă este recomandată pentru o perioadă de timp, cel puţin până dispare transmiterea comunitară la care făceam referire, cred că ar trebui să o respectăm cu toţii”, a mai spus Rafila.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole