METEO. Cod galben și portocaliu până duminică de căldură, ploi şi vijelii – temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 37 de grade

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o serie de avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de vreme instabilă, valabile până duminică dimineaţa, precum şi o atenţionarea meteorologică de disconfort termic pentru partea de Sud şi Est a ţării valabilă sâmbătă.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 24 iunie, ora 14 – 25 iunie, ora 08, după-amiaza şi seara, la munte, în cea mai mare parte a Transilvaniei şi local în Moldova, apoi îndeosebi în jumătatea de vest a Olteniei şi în sudul Banatului vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 65…75 km/h) şi pe arii restrânse vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 30…40 l/mp şi izolat de peste 50…60 l/mp.

De asemenea, în intervalul 4 iunie, ora 12 – 25 iunie, ora 10, în cea mai mare parte a ţării, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi pe arii restrânse vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp.

Totodată, sâmbătă va fi valabilă o atenţionare Cod galben de disconfort termic ridicat şi caniculă. Conform ANM, vremea va fi caniculară, iar disconfortul termic ridicat în Muntenia, jumătatea de sud a Moldovei, şi local în Oltenia şi Dobrogea continentală. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 37 de grade.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole