Mătușa Tamara s-a mutat la PNL Timiș – vicele CJ Timiș, Alexandru Proteasa, samsar imobiliar de Moșnița, surprins în timpul programului de la stat la o investiție privată pe care o derulează printr-o mătușă

Consiliul Județean Timiș este condus din toamna anului 2020 de niște personaje extrem de dubioase din PNL Timiș.

Este vorba despre fostul primar al comunei Dudeștii Noi, Alin Nica, care a fost ales președinte și care la ora actuală este acuzat într-un dosar penal aflat la Parchetul Curții de Apel Timișoara în care a fost începută urmărirea penală in rem, în care este acuzat de Agenția Națională de Integritate de fals în declarații, conflict de interese și folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane.

La nivel de vicepreședinte la Consiliului Județean, PNL Timiș l-a propus pe Alexandru Proteasa, samsar imobiliar din Moșnița Nouă, care a fost declarat de Agenția Națională de Integritate în conflict de interese din cauza unor fapte comise în calitate de consilier local în comuna unde derulează investiții imobiliare.

Ei bine, așa cum îi stă bine unui ștab de la stat, Alexandru Proteasa, a fost surprins în timpul programului de lucru de la Consiliul Județean în timp ce verifica lucrările la o investiție privată pe care o derulează printr-o mătușă în comuna Moșnița Nouă.

Dezvăluirea a fost făcută de fostul primar al comunei, Ioan Sorincău, actualmente consilier județean al PSD Timiș.

Pot fi ANI-hilate asemenea fapte? Surpriză mare astăzi. Sau nu. La ora 9.15 pe când domnul vicepreședinte Alexandru Constantin PROTEASA ar fi trebuit să fie în exercitarea funcției pentru care a depus jurământ, l-am aflat la o investiție privată din Moșnița Veche, un complex comercial al cărui investitor este firma Stef One Developement SRL.  Aș fi putut crede că este în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, construcția în sine fiind mult prea apropiată de axul  drumului județean și va genera aglomerație într-o zonă și așa aglomerată, unde se află o școală, o grădiniță, o biserică, un cămin cultural și o clădire administrativă a primăriei. De altfel, în certificatul de urbanism, emis de arhitectul șef al comunei s-a solicitat un aviz de la direcția tehnică din consiliul județean, direcție aflată în coordonarea domnului vicepreședinte Alexandru Constantin PROTEASA“, a scris Ioan Sorincău pe pagina sa de Facebook.

Vicepreședintele PNL al Consiliului Județean Timiș, acuzat că lucrează prin interpuși, prin diferite neamuri, pentru a evita problemele cu legea.

Din curiozitate, am căutat să aflu cine sunt investitorii. Și am aflat că firma Stef One Developement SRL (oare Stef provine de la vreun Stefan sau vreo Stefanie?) are ca asociați două firme, Profam Developement SRL (Profam poate fi o abreviere de la Proteasa familia) și R&M Hofer Imobiliare SRL. Lucruri foarte interesante apar când cauți la ORC date despre aceste firme. Profam Development SRL are ca asociat pe tatăl, iar ca administrator, pe verișoara domnului vicepreședinte. Unul dintre telefoanele de contact este, de asemenea, al domnului vicepreședinte, iar celălalt, este unul comun cu al Stef One Development! R&M Hofer Imobiliare SRL are ca asociați pe mătușa domnului vicepreședinte și pe soțul acesteia, mătușa fiind și administrator. Telefonul de contact este, și aici, cel al domnului vicepreședinte. O fi neglijență, prostie sau tupeu exacerbat?“, a mai precizat fostul primar din Moșnița Nouă.

Faptele lui Alexandru Proteasa, comise în timpul mandatului de consilier local.

Și ca totul să aibă un început, îmi amintesc că în anul 2020, pe când era consilier local și secretarul comisiei de urbanism de la C.L. Moșnița Nouă, domnul actual vicepreședinte CJT a iniția un proiect de hotărâre pentru întocmire a unui proiect de sistematizare a centrului Moșniței Vechi, unde familia sa a cumpărat sau urma să cumpere un imobil. Pe terenul aferent se construiește actualul complex comercial. În acest timp, pentru pavajul și scările de la intrarea în CJT nu se găsesc resurse umane și materiale. După câteva luni bune, pietonii șantierul pare abandonat, iar pietonii se aventurează pe carosabil, într-o zonă foarte  aglomerată cu mașini. Asta de patru luni! Iar la Moșnița Veche, la investiția cu pricina, s-a ridicat o ditamai construcție din februarie și până acum“, a mai dezvăluit Ioan Sorincău.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole