Institutul Oncologic Timișoara ar trebui finanțat prin PNRR. Conducerea centrală a PNL acuzată că vrea să mute fondurile în alt județ

Președintele PSD Timiș, deputatul Alfred Simonis, a făcut un apel ca toți parlamentarii din județ să susțină finanțarea viitorului Institut Oncologic de la Timișoara prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

Proiectul ar trebui să reprezinte o prioritate majoră, având în vedere că Timișoara este singurul centru universitar din țară fără un astfel de institut, spune Alfred Simonis.

“Institutul Oncologic este trecut în cele 49 de proiecte din sănătate, din care se vor finanța 25, din care 3-4 vor fi mari investiții, proiecte mari. Toți decidenții locali sau naționali avem obligația să facem toate diligențele care Institutul să se regăsească printre cele 3 proiecte majore care vor fi finanțate prin PNRR pe domeniul medical. Suntem singurul centru universitar fără Institut Oncologic, este absolut necesar să avem așa ceva, pentru că Timișoara o merită. Am discutat cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, care mi-a garantat că lista finală nu pleacă din minister fără Institutul Oncologic. Fac un apel politic la Alin Nica să-și convingă premierul și președintele partidului, lucru la care și eu mă angajez să particip, și să-l convingă pe ministrul de Interne, care e secretar general al PNL, să mențină această investiție pe lista de priorități a Guvernului, pentru că invocând că este nevoie de un spital al MAI sau a duce investiția în alt județ, nu vreau să văd că alții vor lua din nou fața Timișului. De aceea îi invit pe prefectul de Timiș, primarul Timișoarei și pe șeful PNL Timiș, să vină săptămâna viitoare la București, luni, marți, miercuri, sau când doresc, să avem o discuție cu ministrul Sănătății și sper cu premierul dacă domnul Nica va reuși să stabilească una, dacă nu, să îmi ceară sprijinul și poate o reușesc eu și cu ministrul de Interne“, a spus Alfred Simonis, într-o conferință de presă.

Indirect, șeful PNL Timiș, Alin Nica, a răspuns apelului liderului deputaților social-democrați, iar CJ Timiș a transmis un comunicat la doar câteva minute după conferința de presă a lui Alfred Simonis, prin care anunța că șeful CJ Timiș susține marți la Palatul Administrativ din Timișoara o conferință de presă despre JazzTM, practic a dat cu flit invitație și arată gradul de preocupare pentru un asemenea proiect.

Potrivit președintelui PSD Timiș, proiectul de construcție a viitorului Institut Oncologic de la Timișoara are o valoare de 140 de milioane de lei.

Prin PNRR sunt alocați 1,2 miliarde de lei pentru investiții în sănătate.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole