Incendiu la Spitalul din Gătaia. A fost activat Planul Roșu de intervenție

ISU Timiș a fost anunțat despre producerea unui incendiu într-un salon la parterul unui pavilion aparținând Spitalului de Psihiatrie Gătaia. Începând cu ora 07:20, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de intervenție.

Astfel, la fața locului s-au deplasat de urgență 48 de pompieri cu 5 autospeciale de stingere, 2 autoscări mecanice, 2 autospeciale de transport personal și victime multiple, un spital mobil, 7 echipaje SMURD și 2 autospeciale de primă intervenție și comandă.

Pompierii ajunși la fața locului au constat că incendiul nu se mai manifesta cu flacără deschisă, erau doar degajări de fum.

Din pavilion au fost evacuate 41 de persoane. Din fericire, nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale.
În urma cercetărilor de la fața locului, echipajele au constatat că incendiul s-a manifestat la o saltea dintr-un salon izolator.

“În acest moment, nu mai există pericole. Pompierii efectuează cercetări pentru a identifica cauza producerii incendiului”, transmite ISU Timiș.

Transalpina rămâne închisă, între Rânca și Obârșia Lotrului. Cel puțin până în 20 octombrie

Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile (polei și zăpadă), pentru siguranța participanților la trafic, CNAIR și Poliția Rutieră au decis ca 𝐜𝐢𝐫𝐜𝐮𝐥𝐚𝐭̦𝐢𝐚 𝐚𝐮𝐭𝐨𝐯𝐞𝐡𝐢𝐜𝐮𝐥𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐬𝐚̆ 𝐬𝐞 𝐦𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐧𝐚̆ 𝐢̂𝐧𝐜𝐡𝐢𝐬𝐚̆ 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐭𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐜𝐚𝐭𝐞𝐠𝐨𝐫𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole