Incendiu la un autotren pe A1, spre Timișoara. 90% din marfa transportată a fost salvată
Un autotren a luat foc pe autostrada A1, pe sensul Arad – Timișoara. Pompierii au stins incendiul și au reușit să salveze aproximativ 90% din încărcătura de hrană pentru animale.
Un incendiu a izbucnit marți la un autotren care circula pe autostrada A1, la kilometrul 525, pe sensul de deplasare Arad – Timișoara. La intervenție au fost mobilizate echipaje ale Detașamentului de Pompieri Arad, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la nivelul remorcii autotrenului. Din primele informații, nu au fost înregistrate victime.
Pompierii au reușit să lichideze incendiul în limitele găsite. În urma intervenției, remorca autotrenului a fost distrusă de flăcări, însă aproximativ 90% din marfa transportată, constând în hrană pentru animale, a fost salvată.
Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu persoane rănite.
Potrivit ISU Arad, cauza probabilă a producerii incendiului a fost frecarea mecanică generată de o defecțiune la sistemul de frânare al autotrenului.
