Grupul de Acțiune Locală Timișul de Centru a devenit asociația de utilitate publică. E condusă de doi PSD-iști

Grupul de Acțiune Locală Timișul de Centru a devenit asociația e utilitate publică.

Asociația se ocupă printre altele cu atragerea de fonduri europene și a fost înființată de către Cătălin Tiuch, fost deputat al PSD Timiș și este manageriată de Alexandru Iovescu, actual consilier județean PSD Timiș.

“Implicarea în dezvoltarea comunităților membre ale GAL Timisul de Centru în cei 8 ani de la înfiintare a fost apreciată de către Guvernul României prin recunoasterea Asociației GAL Timișul de Centru, ca fiind de utilitate publică. Astfel, în baza Hotărârii Guvernului Nr. 581 din data de 28.04.2021, Asociația Grupul de Acțiune Locală Timișul de Centru deține statutul de asociație de utilitate publică“, se arată într-un comunicat de presă.

Teritoriul acoperit de Asociaţia Grupul de Acţiune Locală Timişul de Centru include 15 localităţi, din care 14 localităţi, 2 oraşe – Ciacova şi Buziaş şi 12 comune – Tormac, Sînmihaiu Român, Moşniţa Nouă, Niţchidorf, Şag, Parţa, Giroc, Ghiroda, Chevereşu Mare, Giulvăz, Sacoşu Turcesc şi Peciu Nou  fac parte din judeţul Timiş şi o localitate – Comuna Vermeş care face parte din judeţul Caraş – Severin.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole