Mizerie și produse expirate, cam asta au găsit inspectorii de la Protecția Consumatorilor. S-au dat amenzi de 354.000 de lei, un restaurant a fost închis pentru șase luni și pentru nouă unități s-a dispus oprirea temporară a prestărilor de servicii până la remedierea deficențelor. Cele din urmă sunt două din mall-ul din Calea Șagului și șapte din zona centrală a Timișoarei.
La nivelul Timișoarei, în perioada 16 mai – 6 iunie, s-au desfășurat o serie de controale operative la unitățile de alimentație publică aflate în incinta marilor centre comerciale, precum și în zona centrală a orașului. Au fost verificați, pană acum, 25 de operatori economici.
În urma acestor acțiuni, comisarii CJPC Timiș au aplicat 27 amenzi în cuantum total de 354.000 lei și trei avertismente.
„Mizeria și produsele expirate nu au nicio justificare. Siguranța și drepturile consumatorilor NU se negociază”, spune Mihai Alin Gubandru, comisar șef adjunct CJPC Timiș.
Acestora li se adaugă următoarele măsuri complementare: oprirea definitivă de la comercializare și retragerea din circuitul consumului uman a produselor cu deficiențe în valoare de aproximativ 30.000 lei; a fost dispusă închiderea temporară a unității, pe o durată de cel mult 6 luni, pentru 1 restaurant. a fost dispusă oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficențelor pentru 9 unități.
Dintre cele mai importante nereguli sunt: comercializarea unor produse cu data durabilității minimale depășită; depozitarea neconformă a unor produse alimentare folosite ca materii prime, folosirea unor spații de lucru și de depozitare neigienizate corespunzător; utilizarea unor spații de refrigerare-congelare neigienizate; comercializarea unor produse fără a avea termene de valabilitate afișate pe etichetă; folosirea, în procesul tehnologic de preparare, a unor tăvi și cuptoare neigienizate corespunzător și a unor ingrediente cu termen expirat; utilizarea unor cântare neverificate metrologic; comercializarea unor produse fără elemente de informare-caracterizare; depozitarea necorespunzătoare, pe paviment, a cutiilor cu produse; depozitarea produselor în recipiente improprii (găleți de plastic, refolosite); comercializarea unor ouă de consum cu urme biologice păstrate în frigidere.