Revoluţionarul Ion Marcu va fi înmormântat mâine în Cimitirul Eroilor din Timişoara

Sicriul cu trupul neînsufleţit al revoluţionarului Ion Marcu, decedat vineri, este depus în holul Palatului Administrativ din Timişoara, iar cei care doresc să îşi ia rămas bun o pot face duminică, până la ora 16,00, după care va fi depus la Biserica Martirilor, unde va fi oficiat un serviciu religios la care va participa IPS Ioan Mitropolitul Banatului, anunţă un comunicat al Consiliului Judeţean Timiş, remis, duminică, AGERPRES.

Ion Marcu a încetat din viaţă la vârsta de 72 de ani şi a fost un simbol al Revoluţiei din Decembrie 1989 de la Timişoara. Atunci era muncitor la Uzinele Mecanice Timişoara (UMT), iar, după ce în oraş au fost împuşcaţi zeci de oameni, răniţi peste o sută şi arestate alte câteva sute, el s-a învelit într-un cearşaf alb şi a adunat în jurul său peste 4.000 de muncitori din fabrică, în fruntea cărora a venit în Piaţa Operei/Victoriei din municipiu, demonstrând împotriva regimului Ceauşescu.

La zece ani după Revoluţie, Ion Marcu a ajuns în grija unor măicuţe de la o mănăstire din Caraş Severin, fără a avea posibilităţi financiare de a mai rămâne în Timişoara, fiind şi grav bolnav.

„Sunt foarte trist. Foarte trist. Nu am putut să mai rămân în Timişoara (din cauza sărăciei – n.r.), deşi mi-am dorit enorm. Am fost primul om care, acum 21 de ani, a scos mii de oameni în Piaţa Operei pentru răsturnarea lui Ceauşescu. Acum sunt bolnav, neajutorat. Sunt foarte trist”, declara, pentru AGERPRES, Ion Marcu, în urmă cu 11 ani, în una dintre ultimele sale apariţii în spaţiul public.

Ion Marcu a fost senator de Timiş (1992 – 1996) din partea FDSN, membru în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi în Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi (din noiembrie 1993). În iulie 1993, a devenit membru PDSR şi a fost ales senator pe listele acestui partid în legislatura 1996 – 2000 şi a fost membru în Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii. În legislatura 2000 – 2004, el a devenit membru al Partidului România Mare şi a fost ales ca senator.

Înmormântarea va avea loc luni, în Cimitirul Eroilor din Timişoara, la ora 14,00.

Societatea Drumuri Municipale Timișoara angajează

Societatea Drumuri Municipale Timișoara S.A. angajează: ·  Laborant încercări fizio-mecanice pentru lucrări drumuri; ·  Șef formație (pentru lucrări amenajare, întreținere și reparații drumuri); ·  Arhivar; ·  Sudor; ·  Strungar; · …

Recomandările noastre

Cele mai citite articole