Fostul șef al CJ Timiș, penelistul Viorel Coifan a fost pensionat oficial – a primit funcția de președinte interimar al seniorilor din PNL Timișoara

Fostul șef al CJ Timiș, penelistul Viorel Coifan, actual consilier personal al șefului CJ Timiș, Alin Nica, a cărui principală atribuție este bătut de la ore matinale cu drumarii din administrația județeană și plimbatul de hârtii de la un etaj la altul, dar din cauza celor 75 de ani mai uită unde trebuia să ajungă, a primit o nouă atribuție, ca recompensă politică pentru a susținut “un neica nimeni“ ca Alin Nica, în dauna lui Nicolae Robu.

Anunțul a fost făcut de viceprimarul PNL al Timișoarei, Cosmin Tabără, care conduce organizația municipală goală a peneliștilor.

“La propunerea mea și cu votul în unanimitate al colegilor din BPL PNL Timișoara, Viorel Coifan a fost desemnat președinte interimar al seniorilor liberali din PNL Timișoara. Îi urăm succes și îi mulțumim pentru tot ce a făcut pentru #PNL până în momentul de față. Experiența dlui Coifan este utilă pentru noi, toți cei din PNL Timiş“, a spus Cosmin Tabără.

Numirea arată lipsa de personal din PNL Timișoara și dorința de concentrare a deciziei în mâna acelorași oameni, apropiați de Alin Nica, cercetat pentru conflict de interese de ANI.

Timișoara va fi teleportată pe planeta Marte – Elena Lasconi: “o guvernare cu PSD este posibilă într-un univers paralel, undeva, poate pe Marte“ – Dominic Fritz se pregătește să guverneze cu PSD și îl așteaptă pe ”Interlopu de la Moșnița Nouă”, un Gigi Becali local, cu un buchet cu trei trandafiri în capul scărilor primăriei

Pe 13 octombrie 2024 Buletin de Timișoara vă prezenta o amplă analiză a vieții politice din Timișoara și din județul Timiș, într-un articol intitulat ”Dominic Fritz îți dorește să guverneze…

Timișoara: ministrul Investițiilor Dragoș Pîslaru, declară că finalizarea Centrului de Mari Arși arată că România recuperează întârzierile de după tragedia Colectiv – “în portofoliul actual pentru judeţul Timiş, avem peste 20 de milioane de euro pe 13 proiectele în derulare, la care se adaugă proiectul pentru Politraumă“

Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene a declarat, marți, la Timișoara, că finalizarea Centrului de Mari Arși arată că România recuperează întârzierile de după tragedia Colectiv. Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene,…

Recomandările noastre