Fostul ministru Cătălin Drulă, despre actualul ministru Sorin “OUG 13“ Grindeanu: înseamnă fie rea voinţă, fie pură incompetenţă, să nu finalizeze unele proiecte

Preşedintele interimar al USR, Cătălin Drulă, a declarat luni că ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a început deja „sarabanda de scuze şi întârzieri”, chiar şi pe proiectele aproape finalizate.

„Ministrul anti-infrastructură a început deja sarabanda de scuze şi întârzieri chiar şi pe proiectele pe care i le-am lăsat aproape gata încă din luna septembrie. Aşa se întâmplă când te ţii de politicăreală în loc să pui osul la treabă. Sunt câteva investiţii majore pe care cu greu le-ar putea rata domnul Grindeanu anul acesta. Dar cu PSD la butoane ne putem aştepta la ce e mai rău”, a spus Drulă, potrivit unui comunicat de presă.

Printre proiectele aproape finalizate, Drulă aminteşte Craiova – Piteşti: 40 km de drum expres între Balş şi Slatina, care acum 6 luni era finalizat în proporţie de peste 90%, Podul de la Brăila, Autostrada Sibiu – Piteşti (Lotul 1 Sibiu – Boiţa): calendarul de finalizare agreat cu constructorul prevedea anul 2022, Autostrada A0 Sud: sectorul dintre DN5 şi DN6 trebuie şi el finalizat anul acesta, intersecţiile denivelate de pe Centura Bucureşti: Domneşti, Berceni, Olteniţei şi variantele ocolitoare Timişoara, Satu Mare, Târgu Jiu, Tecuci.

„Ar mai fi şi alte proiecte, care cu nişte efort ar putea fi terminate în 2022. Dar, ca să nu suprasolicit PSD-ul, mă opresc aici. Să nu finalizeze proiectele de mai sus înseamnă fie rea voinţă, fie pură incompetenţă din partea domnului Grindeanu. La preluarea mandatului i-am spus ministrului PSD că îi doresc să facă absorbţie de 7 miliarde de lei pentru infrastructura rutieră. Cu fiecare zi ce trece pare că ne îndepărtăm de acel obiectiv”, a afirmat Drulă.

Comuna Saravale se digitalizează

Primăria Saravale pune la dispoziția cetățenilor noi servicii online pentru a eficientiza și simplifica interacțiunea dintre cetățean și autoritatea publică locală. Este vorba despre 4 noi secțiuni: Verificare solicitări, Sesizări,…

Se închide traficul pe Bogdăneștilor

Până în septembrie, nu se va mai circula pe Calea Bogdăneștilor, pe tronsonul cuprins între str. Războieni și str. Tacit, iar traficul rutier va fi deviat pe străzile Dunărea, Războieni,…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole