Fosta șefă a Serviciului Resurse Umane din Primăria Timișoara, Rodica Aurelian este urmărită penal

Fosta șefă a Serviciului Resurse Umane al Primăriei Timișoara, Rodica Aurelian este urmărită penal de DNA. Dosarul vizează concursuri de angajare în primărie, în perioada 2018 – 2020. 

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus efectuarea urmăririi penale față de Aurelian Rodica, la data faptei șefă a Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara, pentru săvârșirea infracțiunilor de: complicitate sub forma participației improprii la abuz în serviciu, în situația în care funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, sustragere sau distrugere de înscrisuri în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, instigare la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, uz de fals în formă continuată. În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: În prezenta cauză sunt cercetate aspecte referitoare la săvârșirea unor presupuse infracțiuni de către persoane din conducerea primăriei municipiului Timișoara în legătură cu modalitatea de organizare a unor concursuri de angajare, atât pentru posturi de conducere, cât și pentru posturi de execuție, în perioada 2018 – 2020”, transmite DNA.

Rodica Aurelian, în calitate de șefă a Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara, ar fi înlocuit în dosarele de concurs a 10 persoane lucrările predate de acestea cu altele în care erau trecute răspunsurile corecte.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole