Timișoara: amenzi de 15.000 de lei pentru două persoane care au vrut să scape ilegal de gunoaie

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au continuat verificările pentru identificarea și luarea măsurilor legale în cazul persoanelor care abandonează cantități semnificative de deșeuri sau le predau unor operatori neautorizați.

În aceste zile, polițiștii locali au identificat un cetățean de pe Strada 16 Decembrie nr. 20, care a predat deșeurile unui operator neautorizat, o parte din acestea fiind abandonate în fața imobilului. Deținătorul deșeurilor a fost sancționat cu 10.000 lei, dispunându-se și igienizarea locației. În aceeași zonă, pe str. Emanuil Gojdu nr. 3, a fost identificată o altă persoană care a predat deșeuri rezultate din renovarea apartamentului unor angajați ai societății de salubrizare Retim SA, dar care nu erau autorizați să preia resturile în cauză, neavând documente în acest sens. Persoana în cauză a fost sancționată cu 5000 de lei. În urma notificării, societatea de salubrizare va ancheta cele constatate de polițiștii locali și va stabili gradul de implicare a angajaților săi și măsurile care se pot lua în acest caz„, transmite Poliția Locală Timișoara.

Poliția Locală Timișoara reamintește că este foarte important să respecte legislația în vigoare pentru a evita sancționarea, amenzile pentru astfel de fapte fiind între  5000 lei și 15.000 lei.

Șase persoane au fost sancționate în ultima perioadă de polițiștii locali potrivit actului normativ menționat, pentru astfel de fapte, cu amenzi totale de 105.000 de lei.  

Recomandările noastre

Cele mai citite articole