PNL arată pe zi ce trece precum o celebră emisiune intitulată “Feriti-vă de măgăruș“. Un partid care își neagă zi de zi susținerile anterioare și cu lideri compromiși la nivelul opiniei publice.
Cel pentru care peneliștii și-au rupt hainele de pe ei luni de zile anul trecut, Florin Cîțu, a fost aruncat ca o măsea stricată în doar trei zile de toți cei care țipau cât îi ținea gura că fără fostul șofer beat din America țara se prăbușește.
Astăzi, Florin Cîţu Mîțu, îndeamnă peneliștii să-l voteze exact pe cel pentru care a fost executat din fruntea partidului, adică pe Nicolae Ciucă.
Astfel, încă preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a declarat, vineri, că va merge la congresul PNL de duminică şi că moţiunea cu care candidează premierul Nicolae Ciucă la conducerea partidului trebuie votată de toţi participanţii la congres, pentru că altfel liberalii rămân fără preşedinte, fiind singura candidatură.
Întrebat, la Senat, dacă va participa la congresul PNL de duminică, la care se alege noul preşedinte al partidului, Cîţu a spus: „Cred că trebuie să participăm toţi. Dacă nu, nu o să fie ales (Nicolae Ciucă – n.r.). Este o singură moţiune şi suntem obligaţi să participăm. Nu avem decât să votăm. Dacă nu votăm, nu avem preşedinte, este o singură moţiune şi trebuie să o votăm toţi. Eu nu vă spun cum voi vota eu, dar vă spun că trebuie să votăm, altfel nu avem ce face”.
Cîţu a mai spus că ar fi fost o oportunitate la acest congres şi pentru alţi liberali să candideze la funcţia de preşedinte al partidului.
„Eu am candidat, am câştigat. Acum, dacă mai voia şi altcineva să candideze, putea să candideze, era o oportunitate. Nu au dorit”, a afirmat acesta.
Florin Cîţu a arătat că nu va candida pentru vreo funcţie în conducerea partidului, pentru că este deja membru de drept în Biroul Executiv.
„Sunt membru de drept în BEx al PNL, orice funcţie are un singur vot acolo, pot să îmi exprim opiniile în interior”, a susţinut fostul lider al partidului.