Fostul primar al Timișoarei, Nicolae Robu, “sacul de box“ al actului primar Dominic Fritz, a realizat un sondaj de opinie pe mai multe platforme de socializare.
“Pe grupul deschis oricui Iubim Timișoara și Ne Pasă, ce are 8.100 de membri, un sondaj privind alegerile prezidențiale o dă detașat pe locul 1 pe Elena Lasconi și pe locul 2 pe George Simion. Ia să vedem, pe prezenta pagină (n.r. pagina lui Nicolae Robu de Facebook), care are 82.000 de urmăritori, cum stau lucrurile. P.S. Evident, astfel de sondaje nu sunt științifice, dar ceva lucruri de interes ne spun și ele“, a anunțat Nicolae Robu în urmă cu o săptămână
Între timp, fostul primar a făcut mai multe apeluri la fanii săi să voteze acuzând “mobilizarea USR-iștilor“.
La închiderea sondajului, Nicolae Robu, părăsit din nou de propriul partid, PNL, în cadrul căruia nu mai există, fiind doar folosit oportunist la alegerile locale anticipate și europarlamentarele din 9 iunie pentru ca PNL să-și mențină cât de cât scorul la Timișoara, adică pe post de pensionar pus în geam îmbălsămat pentru a mai lua de pe el pensia câteva luni, a anunțat vineri rezultatele.
Rezultatele sunt surprinzătoare având în vedere că Nicolae Robu se confundă cu PNL și era de așteptat ca Nicolae Ciucă, “Ostașul“, candidatul PNL la prezidențiale, să beneficieze de transferul de simpatie de la fostul primar al Timișoarei.
Ei bine, nimic mai fals.
Sondajul a fost câștigat, ironic, dar și dramatic pentru Nicolae Robu, de către USR prin candidatul său, Elena Lasconi.
“1656 de voturi au fost date! Vă prezint, în continuare, ierarhizat, rezultatele. Deduceți din ele, fiecare dintre dv, ce considerați de cuviință. Eu mă abțin să le comentez.
Așadar:
1. Elena Lasconi: 50%, 831 voturi
2. Mircea Geoană: 15%, 264 voturi
3. George Simion: 9%, 159 voturi
4. Marcel Ciolacu: 6%, 115 voturi
5. Nicolae Ciucă: 4%, 77 voturi
6. Diana Șoșoacă: 3%, 67 voturi
7. Cristian Terheș: 3%, 57 voturi
8. Cristian Diaconescu: 3%, 51 voturi
9. Ana Birchall: 2%, 36 voturi“, a precizat Nicolae Robu pe pagina sa de Facebook.