Dominic Fritz: șantierul se mișcă rapid la Pasajul Solventul – până în toamnă terminăm – se poate traversa dintr-o parte în alta – lucrăm la rețeaua tehnică subterană și la drumul în consolă

Lucrările la Pasajul Solventul din Timișoara avansează rapid.

Potrivit primarului Dominic Fritz, lucrările vor fi terminate până la toamnă.

Pasajul Solventul se poate traversa dintr-o parte în alta, tot pământul a fost scos. Exact acum o lună am reușit să străpungem capătul opus. De atunci șantierul s-a mișcat rapid. Drumurile de acces pentru cei care locuiesc în zonă sunt asfaltate. Lucrăm la rețeaua tehnică subterană din pasaj, iar în paralel amenajăm și un drum în consolă care va lega str. Cassian Munteanu de str. Barierei. Urmează iluminatul public, asfaltări, linia de tramvai. Până în toamnă terminăm. Și ne apucăm de pod. Legătura de la Solventul este cel mai mare proiect de infrastructură al Timișoarei în ultimele decenii. Va conecta Ronaț de Dâmbovița, cu mașina, tramvaiul, bicicleta și pietonal și va da un mare impuls dezvoltării Timișoarei“, a declarat, vineri, Dominic Fritz.

Pasajul Solventul va face legătura între Calea Bogdăneștilor și Strada Gării și va avea șosea cu două benzi pe sens, linie dublă de tramvai, trotuare și piste de biciclete. Următoarea etapă majoră constă în realizarea rampelor pasajului.

Investiția Primăriei Timișoara are o valoare de 132 de milioane de lei, din care 89 de milioane de lei de la bugetul local și 43 de milioane prin programul Anghel Saligny. Lucrarea este realizată de Spic Internazionale (lider/Italia) – Pod-Proiect (Iași) – Sylc Con Trans (Arad), cu terții Arcada Company (Galați) și Conextrust (Bacău) și subcontractanții Teoval & Co (Iași), FDF Electric Grup SRL (Iași), ISPCF (București), Radaria (Galați) și SC Yda Proiect Consulting SRL (Iași).

Recomandările noastre

Cele mai citite articole