Dominic Fritz salută demiterea directorului de la Piețe: lupta împotriva corupției nu s-a încheiat – mă așteptam să blocheze rigola prin care se scurg bani

Întrunit în ședință ordinară, joi, 29 septembrie, Consiliul de Administrație al S.C. Piețe S.A. a decis demiterea din funcție a directorului acestei societăți, Liviu Cocean, pentru grave abateri de management și suspiciuni întemeiate de comitere a unor fapte de natură penală, constatate în urma mai multor controale, așa cum puteți citi pe larg AICI.

Societatea, aflată în subordinea primăriei, era condusă din primăvara anului 2021 de către consilierul județean al PNL Timiș, Liviu Cocean.

Referitor la demiterea acestuia primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a declarat că se aștepta ca directorul să blocheze rigola prin care se scurg bani.

Salut decizia Consiliului de Administrație de la Piețe de a-l demite pe directorul societății. După plecarea directorului Nasleu, recunosc că nu am așteptat minuni. Piețele Timișoarei sunt încă în secolul trecut în ceea ce privește condițiile pe care le oferă producătorilor și cumpărătorilor. Dar mă așteptam ca directorul să blocheze rigola prin care se scurg bani fără identitate. În ultimele luni, membrii CA au tot sesizat că lucrurile nu merg în direcția bună și au lăsat măsuri concrete. În Piața Badea Cârțan, de exemplu, se încasa taxă doar pe jumătate din mese. Producătorii adevărați plăteau în timp ce „șmecherii” făceau înțelegeri pe sub masă. Și practica funcționa și în alte piețe.  Societatea pierdea, se pare, 30.000 de euro pe lună (!), banii neîncasați probabil ducându-se în alte buzunare. S-a cerut montarea de camere de supraveghere în Piața Iosefin, dar decizia CA a fost ignorată de fostul director. Atacul politic și auto-victimizarea cu care reacționează fostul director nu mai au cum să dreagă busuiocul.  Mesajul meu astăzi este clar: lupta împotriva corupției în Timișoara încă nu s-a încheiat și o vom duce în continuare fără ezitare. Iar cei care nu o sprijină nu au ce căuta în funcții de conducere“, a spus Dominic Fritz.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole