Dominic Fritz: restabilim credibilitatea primăriei – o nouă victorie în instanță, organigrama actuală este legală și rămâne în vigoare

Primăria Municipiului Timișoara a câștigat în primă instanță procesul deschis de Sindicatul Liber al Salariaților Primăriei Municipiului Timișoara pentru anularea organigramei adoptate în 2022, prin Hotărârile de Consiliu Local nr. 89 și 90.

Luptele cele mai importante în administrație uneori sunt cele mai puțin vizibile. Am câștigat un nou proces cu unul din cele două sindicate ale Primăriei. Instanța a respins cererea de anulare a organigramei pe care Consiliul Local a votat-o acum un an. De doi ani, de când am desființat mai multe structuri disfuncționale din aparat, un sindicat care mai reprezintă cam 10% din cei angajați încearcă sa blocheze orice proces de reformare sau modernizare, orice concediere și chiar orice concurs de angajare. Care e scopul? Apărarea intereselor celor puțini și privilegiați în trecut și împiedicarea atragerii de specialiști în Primărie. Sindicatul a încercat deja anul trecut suspendarea organigramei, dar după mai multe luni de procese a pierdut definitiv, doar ca să piardă și fondul procesului pentru anulare, la un an după votul consilierilor locali“, a declarat primarul Dominic Fritz.

Primăria Municipiului Timișoara funcționează conform organigramei în vigoare.

Una din cele două hotărâri contestate a fost înființarea Administrației pentru Sănătate și Educație. Aceasta este o instituție nouă care are rolul de a furniza servicii de calitate în domeniul școlar și medical, printr-o mai bună rezolvare a problemelor din școlile, grădinițele și spitalele din Timișoara. Prin înființarea Administrației pentru Sănătate și Educație, Primăria Timișoara urmărește prioritizarea educației și a sistemului medical, ca piloni centrali ai dezvoltării orașului“, a mai precizat Dominic Fritz.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole