Dominic Fritz: promenadele Corso și Surogat, cu cele 12 străzi adiacente, vor fi regândite după modelul marilor orașe europene – în ultimele trei decenii niciuna din încercări nu s-a concretizat

Primăria Timișoara a început demersurile de transformare a Pieței Victoriei într-un spațiu public modern, cu design unitar și cu amenajări peisagistice noi, de calitate. Soluția de amenajare va fi aleasă în urma unui concurs internațional organizat de Ordinul Arhitecților din România care este acum în desfășurare.

Am invitat arhitecți din toată Europa să gândească cum putem pune în valoare mai bine Piața Victoriei, în cel mai mare concurs internațional de soluții arhitecturale pe care l-a avut Timișoara. Pentru toți cei care cunosc sau au auzit de Timișoara, imaginea care le vine în minte e cea a Pieței Victoriei. E zona zero a orașului nostru, încărcată de simboluri, parte a identității noastre culturale, cu un potențial neatins și bineînțeles, magnet pentru turiști și localnici. Este o piață în așteptare, pentru că în ultimele trei decenii niciuna din încercările de regândire a pieței și a celor 12 străzi adiacente ca o zonă unitară, cu respect față de întreaga istorie și moștenire arhitecturală depozitată în acest spațiu, nu s-a concretizat. Aici, destinul României s-a schimbat când Timișoara s-a proclamat primul oraș liber de comunism.  Acest loc merită mai mult. Vrem să îl punem în evidență după modelul marilor orașe europene: cu respect față de istorie și patrimoniu, cu spațiu pentru oameni și cu amenajări verzi generoase. Promenadele „Corso” și „Surogat”, precum și monumentele și elementele simbolice ale pieței vor fi protejate, conservate și puse în valoare. Sunt încrezător că urbaniști, arhitecți, peisagiști și proiectanți care vor participa la acest concurs internațional vor surprinde spiritul Timișoarei de libertate, curaj și inovare“, a declarat Dominic Fritz.

Concursul este organizat de către Ordinul Arhitecților din România (OAR) și este deschis pentru România, țările Uniunii Europene și Spațiului Economic European și Confederația Elvețiană. Soluția câștigătoare va fi aleasă de un juriu internațional independent. Contractul de servicii de proiectare va fi atribuit concurentului câștigător al concursului, în urma unei proceduri de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare.

Detalii AICI.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole