Dominic Fritz face băi de mulțime, noaptea, în primărie. Ce a descoperit primarul într-un birou?

Primarul Timișoarei ne anunță că, seara târziu, înainte de a plecarea spre casă de la primărie dă o raită prin clădire pentru a vorbi cu angajații.

La ultimul rond a descoperit mai mulți studenți buluciți într-un birou, care țineau o ședință.

“Uneori, seara târziu, înainte să plec acasă, mai deschid birouri prin primărie să stau de vorbă cu funcționari harnici care nu pleacă până nu își încheie sarcinile pe care și le-au propus. În seara asta (n.r. ieri) am dat de acest grup de tineri funcționari din atelierul de urbanism, care erau într-o întâlnire pe zoom cu arhitectul șef și studenții din anul IV la Facultatea de Arhitectura și Urbanism din Timișoara“, a scris Dominic Fritz pe Facebook.

Primăria face angajări.

“Recent am încheiat un protocol între primărie și facultate prin care vrem să implicăm studenții în analizarea și rezolvarea unor probleme reale de urbanism. Azi, studenții au prezentat primele analize pe tema revitalizarii cartierului Fabric. Cam așa cred că ar trebui să funcționeze administrația. Cu implicarea resurselor din oraș, cu pasiune pentru rezolvarea unor probleme reale, chiar și dacă trebuie să stai după program. PS.: În curând vom lansa câteva concursuri pentru arhitecți, urbaniști și constructori să ne întărim echipa. Sper să găsim și alți oameni dedicați precum cei trei colegi din poză!“, a mai precizat primarul Timișoarei.  

Recomandările noastre

Cele mai citite articole