Președintele USR, Dominic Fritz, a făcut o serie de declarații, luni, de la sediul partidului din București.
Primarul Timișoarei a prezentat viitoarea agendă publică și a arătat care ar trebui să fie primele teme de discuție în viitorul apropiat.
“Știu că există un interes foarte mare despre ce urmează să se întâmple, cine va forma Guvernul, cine vor fi miniștrii sau candidații la Primăria Capitalei. Vreau să fac un apel și către colegii mei din celelalte partide, să luăm în serios ce ne-a spus președintele ales Nicușor Dan, că suntem confruntați cu multiple crize pe care trebuie să le rezolvăm cu speranță și răbdare. Aș vrea să pun pe masă câteva teme de casă date de acest rezultat pe care trebuie să le dezbatem mai profund. Una dintre ele este diaspora și situația ei pentru că este foarte clar că avem un număr mare de români care se simt exilați și trebuie să dezbatem această temă și cu partenerii europeni. A doua problemă evidentă este situația bugetară și așteptăm o zi a adevărului în care să confruntăm toate cifrele și orice reformă fiscală trebuie să vină cu o reformă a statului. Și asta este a treia temă, că s-a pierdut încrederea în funcționare statului și capacitatea instituiților de a livra rezultate și de aceea o reformă administrativă este absolut crucială și necesară. USR va face parte doar dintr-un Guvern care acceptă această provocare. O altă temă despre care trebuie să dezbatem și nu în termeni populiști este apărarea României și ce facem cu agresorul de la granița noastră, cum includem România într-un mecanism european de apărare și ce facem cu industria de apărare care este la pământ“, a spus Dominic Fritz.
Președintele USR a precizat că nu va face parte din viitorul Guvern, ci va rămâne primar al Timișoarei și a prezentat primele discuții privind formarea noului Guvern.
“Eu aștept cu interes răspunsul social-democraților care ne-au dus într-o situație critică bugetară și aș vrea să știu răspunsurile lor despre cum ieșim din această situație. Este clar că PSD nu poate fugi de această responsabilitate. În funcție de răspunsul PSD vor vedea ce majoritate stabilă se poate forma în Parlament. Nu este un secret că USR are 12% în Parlament, avem 59 de parlamentari și asta înseamnă că nu va exista un Guvern monocolor, este nevoie de parteneri. Discutăm deschis cu toate partidele democratice, dar este important ca acest Guvern să-și asume reforme reale care să răspundă la nevoile oamenilor și să vină cu oameni credibili care să implementeze aceste reforme, dar și să proiectele siguranță și stabilitate. Nu cred că ne putem arunca într-o aventură, cu un guvern minoritar. Vor exista discuții și președintele ales va face consultări și pot să observ că USR pare partidul cu cea mai mare stabilitate internă și vom purta discuții cu oamenii desemnați de aceste partide. Am spus în campanie că am încredere în tandemul Nicușor Dan – Ilie Bolojan și nu s-a schimbat nimic. Vă spun foarte clar că este sunt primarul Timișoarei, am fost ales pentru un mandat de patru ani și voi rămâne primar al Timișoarei. Pentru USR nu este important acum ce va obține USR ca portofolii în Guvern, ci să abordăm problemele enumerate în profunzime, avem oamenii potriviți pentru aceste teme și vom intra cu echipa cea mai bună. Am avut discuții cu mai mulți lideri din celelalte partide, dar ele vor rămâne informale până fiecare partid își asumă o direcție și o conducere și vom comuna despre ele când este cazul. Nu spun ca PSD de exemplu să vină cu un dosar cu șină sau cu o hârtie în care să arate cine este președintele partidului, dar înțeleg că este în seara asta prima discuție la PSD și va fi benefic să știm încotro vrea să meargă. Dar pentru întâlniri formale trebuie să știm cu cine discutăm. Și la PNL mă aștept ca dl Bolojan să se întoarcă la funcția de președinte interimar și așteptarea mea este să discutăm cu el, dar asta nu este decizia noastră. Cert este că șa USR de poate discuta cu Dominic Fritz“, a mai menționat primarul Timișoarei.
Referitor la viitoarele alegeri pentru Primăria București, numele vehiculate deja de presa centrală, Cătălin Drulă și Vlad Voiculescu, sunt considerate de către Dominic Fritz ca variante viabile.
“Sunt mai multe variante, Cătălin Drulă a performat la ministerul Transporturilor. Eu voi susține candidatul pe care colegii de la București îl vor desemna. Vom lua o decizie în curând, dar luăm lucrurile în ordine“, a spus președintele USR.
Referitor la situația internă a USR și viitorul Congres al primarului, Dominic Frtiz a spus:
“Vom avea mai multe ședințe de foruri statutare în perioada următoare și vom stabili calendarul pentru alegerile interne. (n.r. dacă va candida la funcția de președinte) Asta discutăm în intern, dar nu fug de responsabilitate“, a mai spus primarul Timișoarei.