Dominic Fritz: creăm peste 300 de locuri de parcare prin desființarea garajelor în zonele Lipovei, Aradului, Modern, Șagului și Martirilor

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a anunțat luni că în zonele Lipovei, Aradului, Modern, Șagului și Martirilor se vor crea peste 300 de locuri de parcare prin desființarea garajelor.

Am trimis astăzi peste 230 de notificări pentru desființarea de garaje în zonele Lipovei, Aradului, Modern, Șagului și Martirilor. Creăm aici peste 300 de locuri de parcare, insule de verdeață, plantăm arbori și acolo unde spațiul permite, mici locuri de joacă pentru copii. Pe locul actualelor betoane, facem loc oamenilor. Proprietarii notificați azi au la dispoziție 30 de zile să-și demoleze singuri garajele. După 30 de zile intervenim noi, iar cheltuiala o recuperăm de la cei care nu și-au desființat singuri garajul. Recent, am finalizat o astfel de amenajare pe locul unei foste baterii de garaje din zona Clăbucet, cu 50 de locuri de parcare și spații verzi.  Acum lucrăm în zona Girocului, unde amenajăm 80-90 de locuri de parcare, plantăm 27 de copaci și introducem iluminat public modern“, a declarat Dominic Fritz.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole