Deputatul liberal Cosmin Șandru refuză să comenteze acuzațiile DNA privind mituirea de la moțiunea de cenzură, mai mult se ascunde în spatele partidului

Deputatul PNL Timiș, Cosmin Șandru, a transmis că nu comentează începere urmăririi penale în cazul său și a colegului din Biroul Politic Județean, Nicolae Bitea, acțiune demarată de DNA la sesizarea AUR.

Comunicarea liberalului nu a venit în mod direct, ci prin intermediul PNL Timiș, ocazie cu care filiala a anunțat și că cei doi “combinagii“ ai săi se autosuspendă din partid.

Cosmin Șandru via PNL Timiș: „Începând cu data de astăzi, 14.10.2021, mă autosuspend din PNL până la finalizarea anchetei. Având în vedere că este o anchetă în curs, nu voi face nici o declarație pe marginea acesteia până la finalizare”.

“Nicolae Bitea, membru BPJ PNL Timiș, a anunțat că se autosuspendă din PNL, până la finalizarea anchetei.De asemenea, nu va face declarații având în vedere că este o anchetă în curs“, a precizat PNL Timiș.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții ȘANDRU COSMIN, deputat în Parlamentul României și BITEA NICOLAE-FLORIN, director general al Societății de Transport Public Timișoara, în sarcina cărora s-a reținut comiterea infracțiunii de dare de mită, a informat, ieri, DNA.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: “La data de 01 octombrie 2021, în contextul în care urma să fie dezbătută și supusă la vot moțiunea de cenzură inițiată pentru retragerea încrederii acordate Guvernului României, suspecții Șandru Cosmin și Bitea Nicolae-Florin i-ar fi promis unei persoane, deputat în Parlamentul României, numirea unor apropiați în posturi de conducere a unor instituții publice. Pentru a beneficia de această „favoare”, persoanei respective i s-a cerut să absenteze de la ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, din data de 05 octombrie 2021, în care urma să fie dezbătută și supusă la vot moțiunea menționată mai sus. Suspecților Șandru Cosmin și Bitea Nicolae-Florin li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală“, menționează DNA.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole