Deputatul Forța Dreptei Timiș, Claudiu Chira: plângere penală împotriva premierului Nicolae Ciucă şi Guvernului pentru că nu organizează alegeri locale parțiale la Lugoj, Checea, Mănăștiur, Șandra și Giroc

Deputatul Forța Dreptei Timiș, Claudiu Chira, a anunțat că preşedintele partidului Ludovic Orban va face, vineri dimineaţa, o sesizare penală la Parchetul General împotriva prim-ministrului Nicolae Ciucă şi a membrilor Guvernului care au refuzat convocarea şi organizarea alegerilor locale parţiale în mai mult de 50 de localităţi.

Astfel, de la ora 10.30, Ludovic Orban va fi la Parchetul General pentru a depune această plângere. Pe 28 aprilie, Ludovic Orban a trimis o „scrisoare avertisment”’ premierului Nicolae Ciucă, un ultim demers prin care intenţionează să determine Executivul să organizeze alegeri locale în 57 de localităţi unde este vacantă funcţia de primar. A avertizat atunci că, în cazul în care Guvernul va persista în această atitudine de a sfida legea, atunci va sesiza Parchetul de pe lângă ÎCCJ privind săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi de împiedicare a exercitării drepturilor electorale“, a declarat Claudiu Chira.

Conform deputatul Forța Dreptei Timiș în județ ar trebui organizate alegeri locale parțiale la Lugoj, Checea, Mănăștiur, Șandra și Giroc.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole