CJ Timiș plătește 1.5 milioane lei unei firme din Iași acuzată de mai multe țepe pentru proiectul tehnic al Castelului Huniade, deși a ratat fondurile PNRR pentru modernizarea obiectivului

Consiliul Județean Timiș a ratat sub șefia PNL-istului Alin Nica finanțarea lucrărilor de reabilitare a Castelului Huniade prin Programul Național de Reziliență și Redresare.

În luna mai a acestui an șeful CJ Timiș, Alin Nica, a anunțat că administrația județeană a ratat finanțarea prin PNRR pentru Castelul Huniade, însă instituția va contesta în instanţă decizia Comisiei de evaluare de la Bucureşti.

“Sunt câteva lucruri care ne-au ridicat semne majore de întrebare, legat de punctarea celor de la Bucureşti (…) Evident, mai sunt şi alte neconcordanţe. Timişoara merită să aibă acest obiect de investiţie. Nu e normal ca un asemenea obiectiv să fie în urma altor asemenea obiective de investiţii din altă parte de ţară, cu tot respectul pentru acelea şi pentru oamenii care se îngrijesc de ele. Vom face contestaţie, inclusiv în instanţă, pentru a ne câştiga dreptatea”, a declarat Alin Nica în luna mai 2022.

Prăbușită sub propria incompetență, administrația Alin Nica nu se lasă, ci, astăzi, 8 august 2022, anunță, printr-un comunicat de presă, că a contractat proiectarea restaurării Castelului Huniade pentru o sumă de 1.5 milioane lei – TVA inclus.

“Proiectul tehnic pentru restaurarea, consolidarea și punerea în valoare a Castelului Huniade, azi Muzeul Banatului, intră în curând în lucru. Licitația publică derulată de Consiliul Județean s-a încheiat, contractul fiind adjudecat de către Impex Romcatel Cercetare Proiectare SA, la o sumă de 1.5 milioane lei – TVA inclus. (…) Prestatorul va avea la dispoziție 7 luni pentru a finaliza documentația, plus alte 36 de luni alocate asistenței tehnice pe perioada lucrărilor efective. Proiectul tehnic va trebui să detalieze, printre altele, lucrările de restaurare, consolidare, reparațiile structurale și modificările funcționale necesare“, se arată în comunicatul CJ Timiș.

Așadar, administrația penelistă plătește această sumă fără a avea finanțarea asigurată pentru modernizarea castelului, care se ridică la aproape 40 de milioane de euro, așa cum puteți citi AICI.

Mai mult, firma care ar trebui să realizeze proiectul tehnic, Impex Romcatel Cercetare Proiectare SA, a avut probleme cu mai multe proiecte derulate în țară.

În luna februarie 2020, ziarul Vremea Nouă scria că “Teparii din Iasi care ar fi trebuit sã modernizeze Palatul Copiilor încearcã sã scape de rãspunderea penalã“, așa cum puteți citi pe larg AICI.

În luna septembrie 2020, Ziua de Constanța scria că “magistrații Judecătoriei Vaslui vor deschide astăzi dosarul în care firma Impex Romcatel Cercetare Proiectare, care a actualizat documentația pentru licitația privind reabilitarea Cazinoului din Constanța, este acuzată de nelegalități în legătură cu lucrările de la Palatul Copiilor Vaslui“, așa cum puteți citi pe larg AICI.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole