Buletin de Timișoara atrăgea atenția în această dimineață asupra mediocrității infernale în care se zbate administrația județeană condusă de Alin Nica, de la Dudeștii Noi, într-un articol pe care îl găsiți AICI.
La puțină vreme după publicare articolului, în care arătam că Alin Nica nu are NICIUN proiect major în implementare, iar cei doi an de mandat nu sunt suficienți pentru a rămâne ceva în urma liberalilor, într-o conferință de presă a venit și o nouă conformare, dacă mai era nevoie, despre eșecul cu spume al administrației liberale care s-a prăbușit practic sub propriile slogane din campanie: Dezvoltăm Timișul/Timișul la nivel european.
Astfel, șeful CJ Timiș a anunțat că administrația județeană a ratat finanțarea prin PNRR pentru Castelul Huniade, însă instituția va contesta în instanţă decizia Comisiei de evaluare de la Bucureşti, dovedind și că este un procesoman notoriu, care deschide procese probabil pentru șicanare.
Alin Nica a mai spus că a rupt colaborarea cu Institutul Naţional al Patrimoniului (INP), „din cauza întârzierilor în realizarea documentaţiei tehnice” și a spus că procedura de evaluare a fost total lipsită de transparenţă, fiind „favorizate” obiective similare din Ardeal, sesizând „discrepanţe flagrante” în privinţa criteriului de accesibilitate.
Potrivit acestuia, Castelul Huniade a cumulat 15 puncte în loc de 20, „ca şi când castelul nostru, care este în centrul Timişoarei, este greu accesibil, adică nu este maxim accesibil pentru public”.
„Sunt câteva lucruri care ne-au ridicat semne majore de întrebare, legat de punctarea celor de la Bucureşti (…) Evident, mai sunt şi alte neconcordanţe. Timişoara merită să aibă acest obiect de investiţie. Nu e normal ca un asemenea obiectiv să fie în urma altor asemenea obiective de investiţii din altă parte de ţară, cu tot respectul pentru acelea şi pentru oamenii care se îngrijesc de ele. Vom face contestaţie, inclusiv în instanţă, pentru a ne câştiga dreptatea”, a declarat Alin Nica.
Șeful CJ Timiș a subliniat că finanţarea prin PNRR a reprezentat o speranţă pentru renovarea Castelului Huniade, care a fost închis în urmă cu aproape 15 ani, sumele necesare pentru aceste lucrări fiind foarte mari, de zeci de mii de euro.
„În primul rând, vrem să atragem finanţări nerambursabile prin CNI, din fonduri europene, din fonduri transfrontaliere, iar diferenţa, din bugetul local, chiar cu un credit. Primul pas este finanţarea prin PNRR; e destul de mică, de patru milioane de euro pe renovări, ceea ce reprezintă doar 10% din suma necesară, dar e importantă şi aceasta. Castelul a fost admis pe componenta de promovare, unul dintre cele cinci la nivel naţional. La reabilitare e primul sub linie. Probabil că va intra pe procedura de supracontractare. Vrem să atragem atenţia asupra lipsei de transparenţă (…). Acum avem doar un ordin de ministru, semnat de patru miniştri, în care avem inclusiv greşeli de poziţionare a castelelor, e greşită localitatea”, a explicat Alin Nica.